George Butura

Camerele de supraveghere ale administrațiilor publice locale și ale CNAIR vor fi integrate în sistemul e-Sigur, platforma automatizată pentru constatarea și sancționarea abaterilor rutiere, a anunțat marți Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Măsura face parte din proiectul „Siguranță în trafic”, care aduce o serie de modificări la Codul Rutier, printre care introducerea conceptului de viteză medie, simplificarea procedurii de sancționare și eliminarea punctelor de penalizare pentru parcările neregulamentare.

„Creăm premisele integrării în sistemul e-Sigur a camerelor administrației publice locale și ale CNAIR pentru procesarea unui volum mare de date. Dorim reducerea costurilor suportate de contribuabili și degrevarea polițiștilor rutieri de sarcini administrative”, a declarat chestorul Despescu.

Potrivit acestuia, prin noul sistem, polițiștii rutieri vor putea acționa mai eficient în teren, concentrându-se asupra abaterilor care nu pot fi depistate prin mijloace automatizate, precum consumul de alcool sau droguri.

O altă noutate o constituie introducerea vitezei medii, calculată pe baza timpului parcurs între două puncte de control. „Este un concept aplicat deja în mai multe state europene – Austria, Țările de Jos, Spania și Bulgaria”, a precizat Despescu.

De asemenea, mecanismul de sancționare va fi simplificat digital: proprietarul vehiculului va primi direct procesul-verbal, iar dacă confirmă automat că el a condus, comunicarea se consideră finalizată fără alte formalități. În cazul în care indică un alt conducător auto, procesul-verbal devine nul de drept.

În privința opririlor și parcărilor neregulamentare, amenzile vor fi aplicate direct proprietarului vehiculului, fără acordarea de puncte de penalizare, iar comunicarea se va face simplificat, prin lipirea unui autocolant pe parbriz.
Totodată, MAI propune adaptarea valabilității permiselor de conducere în funcție de evaluările medicale și menținerea restricțiilor specifice, cum ar fi codul 78 pentru conducătorii autorizați doar pe vehicule cu transmisie automată.

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm alert, apropiindu-se de o nouă etapă importantă de execuție, anunță Costel Fotea, președintele CJ Galați.

După finalizarea elementelor verticale ale structurii de rezistență pentru etajul al treilea, care are o suprafață de 2.000 de metri pătrați, constructorii au început, în această săptămână, lucrările de cofrare a planșeului, pregătind astfel turnarea betonului programată pentru luna noiembrie.

În paralel, se desfășoară lucrări la zidăria etajelor inferioare, turnarea casei liftului, precum și amenajarea rezervorului de incendiu și a stației de gaze medicale.

Noua unitate medicală reprezintă o investiție a Consiliului Județean Galați, în valoare de 40 de milioane de euro, și va avea o suprafață desfășurată de 10.000 de metri pătrați. Finalizarea este programată pentru anul 2026.

Aici vor fi relocate 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu”, într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor pacienților.

„Noua unitate medicală – o investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 40 de milioane de euro – va avea o suprafață desfășurată de 10.000 mp și va fi gata în 2026. Aici vor fi mutate 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu”, într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor pacienților. Ne ținem de cuvânt: reconstruim din temelii sistemul de sănătate din Tecuci!”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că a finalizat pregătirile pentru sezonul de iarnă pe cele două aeroporturi ale Capitalei, Henri Coandă și Aurel Vlaicu.
Săptămâna trecută, CNAB a organizat revista de front a utilajelor de intervenție pe timp de iarnă, prezentând modul de acțiune pentru deszăpezirea și degivrarea pistelor, platformelor și căilor de rulare.

Cele 58 de utilaje performante aflate la dispoziția celor două aeroporturi sunt pregătite să intervină în orice moment, în funcție de condițiile meteo. Echipamentele includ freze multifuncționale, agregate compacte și utilaje speciale pentru intervenții rapide în zona aeronavelor.

Pregătirile pentru iarnă implică și instruirea personalului, operațiuni de întreținere a tehnicii, precum și coordonarea cu ROMATSA, companiile aeriene și firmele de handling, pentru menținerea siguranței operaționale în sezonul rece.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat lansarea noii Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), proiect evaluat la 100 de milioane de euro și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit ministrului, platforma reprezintă cel mai amplu proces de digitalizare din istoria sistemului medical românesc și urmărește eliminarea birocrației, integrarea datelor medicale și accesul rapid al pacienților la propriul dosar electronic.
„Noua platformă elimină hârtiile inutile, digitalizează biletele de trimitere, scrisorile medicale și concediile, iar istoricul medical va fi accesibil oricând, de pe telefon sau calculator”, a precizat Rogobete.

Primele module ale sistemului urmează să fie funcționale până la finalul acestui an, iar platforma completă să devină operațională până în august 2026.
Ministrul a subliniat că procesul de digitalizare „nu mai este o promisiune, ci o realitate care se construiește în timp real” și a adăugat că beneficiile vor fi resimțite direct de pacienți și de medici.
„Nu suntem perfecți. Uneori greșim. Dar muncim onest, ascultăm sistemul și corectăm din mers. Fiecare pas înainte înseamnă mai multă încredere în sistemul public de sănătate”, a transmis Rogobete.

Un spital regional se construiește la Iași. Contractul de lucrări pentru faza a doua a Spitalului Regional de Urgență Iași a fost semnat recent, la sediul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, proiectul are o valoare totală de 3,23 miliarde de lei, din care 1,69 miliarde de lei reprezintă costul lucrărilor de execuție aferente acestei etape. Noul spital va dispune de 850 de paturi și o suprafață totală de peste 200.000 de metri pătrați construiți.
Spitalul Regional de Urgență Iași va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație și va funcționa ca un centru de excelență pentru întreaga regiune a Moldovei, a precizat Rogobete.

Oficialul a amintit că lucrările la Spitalul Regional de Urgență Craiova sunt deja în desfășurare, iar pentru unitatea de la Cluj procedura de licitație se apropie de final. Semnarea contractului de execuție pentru proiectul din Cluj este estimată pentru prima parte a anului viitor.
Potrivit Ministerului Sănătății, realizarea celor trei spitale regionale reprezintă primele investiții majore în construcția de noi unități medicale publice din România după 1989.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat integral 7 noi proiecte transmise prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul sesiunii 2/2025.

Valoarea totală a noilor investiții este de aproximativ 1,3 miliarde euro, prima tranșă solicitată fiind de 300 milioane euro. Aceste proiecte se adaugă portofoliului deja aprobat, ridicând totalul investițiilor gestionate de MTI la 2,366 miliarde euro, destinate modernizării și decarbonizării transporturilor din România.

Printre priorități se numără:
înlocuirea utilajelor energofage cu echipamente cu emisii zero;
achiziția de vehicule electrice pentru transport rutier, feroviar și naval;
dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică și a rețelei naționale de stații de reîncărcare;
investiții în infrastructura navală și portuară pentru eficiență energetică.

MTI va publica în curând ghidurile solicitantului pentru cele cinci scheme de ajutor de stat pe platforma Fondului pentru Modernizare.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat lansarea proiectului „La pas prin istorie”, un demers transfrontalier ce urmărește punerea în valoare a patrimoniului cultural de pe ambele maluri ale Prutului.

Proiectul, cu o valoare totală de 1,53 milioane de euro, este finanțat din fonduri europene și se desfășoară în parteneriat cu Raionul Hâncești din Republica Moldova.

La Galați, inițiativa vizează reabilitarea și revitalizarea Parcului Casei „Cuza Vodă”, locul în care a locuit domnitorul Alexandru Ioan Cuza alături de familia sa. „Parcul își va recăpăta farmecul de altădată, redând atmosfera epocii în care, la Galați, se puneau bazele Unirii Principatelor Române”, a declarat Costel Fotea.

Din bugetul total, 450.000 de euro revin Consiliului Județean Galați, care va continua astfel procesul de punere în valoare a patrimoniului început prin restaurarea și consolidarea Muzeului „Casa Cuza Vodă”.

În cadrul proiectului, soclul și statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza vor fi expertizate și restaurate, iar vestigiile arheologice descoperite în 2020 vor fi conservate și expuse publicului printr-un sistem modern, cu microclimat, iluminare și protecție din sticlă.

„La pas prin istorie este o veritabilă punte între trecut și viitor, între generațiile care au clădit istoria și cele care o duc mai departe. Ambianța romantică, specifică grădinilor din secolul al XIX-lea, va adăuga o nouă dimensiune acestui edificiu emblematic pentru istoria noastră”, a subliniat președintele CJ Galați.

Proiectul include și restaurarea Conacului lui Manuc Bey din Hâncești, obiectiv istoric de referință pentru Republica Moldova.

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu Dan Jørgensen, comisarul european pentru energie și locuințe. Discuțiile au vizat principalele provocări din domeniul energiei și al locuințelor, precum și modalități de consolidare a cooperării României cu Comisia Europeană în aceste sectoare.

Premierul Ilie Bolojan a arătat că, deși România a investit în ultimii ani în energie regenerabilă și în reabilitarea termică a clădirilor, aceste proiecte au fost derulate fragmentat, fără o coordonare la nivel naţional. Un alt subiect abordat s-a referit la investițiile în capacități de stocare a energiei și la extinderea interconectivității regionale, pentru o mai bună stabilitate a sistemului energetic.

„Pentru a echilibra producția și consumul, România trebuie să investească în stocare și în conectarea rețelelor energetice cu Vestul Europei. Aceste proiecte vor reduce costurile și vor crește siguranța energetică”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Prim-ministrul a mulțumit Comisiei Europene pentru sprijinul acordat în prelungirea termenului de funcționare a centralelor pe cărbune, măsură care contribuie la menținerea stabilității în perioada de tranziție către surse curate. Totodată, a arătat interesul României pentru dezvoltarea energiei nucleare, prin retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și investiții în noile capacități planificate în zona Mării Negre.

Având în vedere responsabilitățile comisarului și în domeniul locuințelor, a fost discutată posibilitatea extinderii programelor europene de sprijin pentru reabilitarea blocurilor vechi, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice și a confortului locativ.

Comisarul european Dan Jørgensen a salutat inițiativele României, subliniind importanța cooperării regionale și a investițiilor în infrastructura energetică pentru a elimina dependența de gazul rusesc. De asemenea, acesta a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru proiectele care contribuie la creșterea nivelului de trai al cetățenilor europeni: „Indiferent dacă vorbim de energie sau locuințe, obiectivul nostru comun este să oferim soluții reale care ridică standardul de viață al oamenilor.”

La întrevederea de la Palatul Victoria, din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, au mai participat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș Hotea.

Deputatul Viorica Sandu anunță extinderea rețelei de caravane medicale inițiate de Ministerul Sănătății, un proiect prin care serviciile de prevenție, consultațiile și investigațiile medicale vor ajunge și în cele mai izolate zone ale țării. Serviciile vor fi decontate prin CNAS, pentru ca atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate să beneficieze de asistență medicală gratuită.

Caravanele medicale vor fi organizate de spitale, în parteneriat cu asociații și organizații locale, iar din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate vor fi acoperite costurile pentru spitalizările de zi, consultațiile, precum și procedurile diagnostice și terapeutice.

Serviciile vor fi acordate de medici specialiști, prin asistență medicală mobilă, în baza contractelor dintre spitale și casele de asigurări de sănătate. „Aceste investigații medicale sunt destinate atât pacienților asigurați, cât și celor neasigurați, indiferent de zona de reședință. Medicina de prevenție devine, în sfârșit, o realitate pentru toți românii – asigurați sau neasigurați. Încrederea și grija față de oameni sunt pilonii unei Românii sănătoase”, a transmis deputatul Viorica Sandu

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate a proiectului privind construirea unui Centru Integrat de Îngrijiri Paliative la Galați, un proiect în valoare totală de aproape 30 milioane de lei.

”Este un proiect de suflet, pentru că este vorba de un centru în care pacienții afectați de boli grave sau incurabile, precum formele avansate de cancer, vor putea primi sprijinul medical și uman de care au atâta nevoie.

De asemenea, este un proiect pe care ni l-am dorit foarte mult, pentru că la Galați nevoia de îngrijiri paliative este foarte mare. În prezent, Spitalul Județean are doar 10 paturi dedicate acestor servicii, iar cererea este mult peste posibilitățile actuale.

Noua unitate va funcționa într-o clădire modernă, cu patru etaje, dotată cu peste 1.000 de echipamente de ultimă generație. Centrul va dispune de 50 de paturi (saloane cu două, trei paturi), cabinete medicale, spații pentru kinetoterapie și consiliere psihologică, săli de tratament și de socializare – totul gândit pentru confortul și necesitățile pacienților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea europeană, în valoare de 12,7 milioane de lei, a fost obținută de Consiliul Județean Galați prin Programul Sănătate, iar 16,8 milioane de lei vor fi asigurate, sub formă de cofinanțare, din bugetul propriu. Licitația pentru construirea noii unități, derulată cu clauză suspensivă, este în curs de finalizare, astfel încât lucrările efective vor putea începe în prima parte a anul viitor.

”Este un pas important pentru a le oferi celor aflați în suferință nu doar tratament, ci și demnitate, alinare și speranță”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.