Daniel Băluță: Vă salut! Mulțumesc tuturor celor care ați votat până acum pe platforma https://romaniavoteaza.live/#vot pentru a alege cele mai potrivite nume pentru extinderea Parcului Tudor Arghezi și pentru patinoarul…
Autoritățile desfășoară luni una dintre cele mai ample acțiuni de control din ultimii ani în localitatea Sintești și în zonele apropiate, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu.Potrivit acesteia, operațiunea are…
Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat că România se află „foarte aproape” de aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), subliniind progresele semnificative realizate în ultimii ani în procesul…
În cadrul ședinței extraordinare desfășurate vineri, 22 mai, membrii forului deliberativ al județului Brașov l-au desemnat în funcția de vicepreședinte pe liberalul Andrei-Daniel Șoim. În vârstă de 40 de ani,…
Am primit o vizită a unei delegații germane conduse de Excelența Sa doamna Anja Zougouari, noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Am discutat concret despre două lucruri: Potențialul…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat la ceremonia de depunere de coroane organizată în municipiul Arad cu prilejul Zilei Eroilor, eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care și-au sacrificat…
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat joi lansarea unui nou pachet de reformă în sistemul medical, care prevede schimbarea modului de finanțare a spitalelor, organizarea mai flexibilă a…
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea viitorului premier și formarea…
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat pregătirea unor scheme de ajutor pentru fermieri, în contextul creșterii costurilor generate de scumpirea combustibililor, în special a motorinei. Potrivit oficialului, două…