Politică

Președintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri dimineață, discuții cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, axate pe consolidarea cooperării bilaterale și dezvoltarea unor proiecte comune între…
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a demisionat din funcție, în urma deciziei luate la nivelul conducerii naționale a PSD, care a depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie…
Nistor Laurențiu, președintele CJ Hunedoara: În acest an se împlinesc 50 de ani de la acel moment unic din 1976, când, la Jocurile Olimpice, o tânără gimnastă din România, Nadia…
Vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat marți că există „o mare probabilitate” ca moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor…
Partidul Social Democrat a anunțat că a strâns voturile necesare pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan, deschizând astfel calea pentru schimbarea actualului Executiv. Potrivit reprezentanților PSD,…
Consiliul Județean Buzău a primit vizita delegației Senatului Republicii Cehe, formată din membri ai Comisiei pentru administrație publică, dezvoltare regională și mediu, alături de Excelența Sa, ambasadorul Martin Košatka. Întâlnirea…
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 27 aprilie, după ședința Biroului Permanent Național, că social-democrații au decis în unanimitate să susțină și să voteze moțiunea de cenzură care urmează…
PSD și AUR au anunțat luni că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă…
Un moment semnificativ al săptămânii trecute, în Parlament, a fost promulgarea legii privind combaterea femicidului, un demers legislativ considerat esențial pentru întărirea protecției femeilor din România. Deputatul Viorica Sandu a…