Cristi Mihailescu

Europarlamentarul USR, Dan Barna, a anunțat că Republica Moldova se va alătura, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, programului Europa Creativă. Acest lucru se va întâmpla pe 1 ianuarie 2026.

„Decizia va permite organizațiilor moldovenești să participe alături de partenerii din UE la proiecte culturale ce promovează cooperarea transfrontalieră, mobilitatea artistică și diversitatea culturală. Moldova este Europa”, a transmis Dan Barna.

Acordul se va semna pe 2 septembrie, în prezența Comisarului Glenn Micallef - cu portofoliul pentru echitate intergenerațională, tineret, cultură și sport - şi marchează un moment cheie în integrarea culturală europeană a Republicii Moldova, a precizat Barna.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus luni schimbarea încadrării juridice în dosarul vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.

Inițial, politicianul a fost cercetat în dosarul privind instigarea la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și pentru comunicare de informații false. De luni, procurorii din cadrul Parchetului General îl acuză pe Georgescu de complicitate la fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare falsă în formă continuată.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, a transmis Parchetul General.
Călin Georgescu a fost informat de procurori despre noile acuzații.

Comuna Matca, una dintre cele mai importante zone legumicole din România, beneficiază acum de acces permanent la apă potabilă. Este un pas uriaș pentru comunitate și un model de bune practici în utilizarea fondurilor europene.

Consiliul Județean Galați, împreună cu Primăria Matca și cu echipa de la Apă Canal, a finalizat cu succes una dintre cele mai mari investiții în infrastructura de apă și canalizare din județul Galați. Este singurul proiect din țară, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă pentru infrastructura de apă și canalizare, în cadrul căruia au fost finalizate integral lucrările.

 „Când vedem cât de mult s-a modernizat comuna Matca, nu putem decât să fim mândri. Fiecare pas, fiecare zi de muncă și fiecare decizie luată au contribuit la această reușită remarcabilă. Pentru mine, acest proiect înseamnă mult mai mult decât o investiție în infrastructura de apă și canalizare – este un simbol al respectului față de oameni, față de viitor și față de potențialul uriaș pe care îl are județul nostru.  Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest demers: echipei de la Apă Canal, autorităților locale din Matca și colegilor din Consiliul Județean. Acest succes ne dă încredere să mergem mai departe cu aceeași determinare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 În județul Galați s-au derulat proiecte de infrastructură de apă și canalizare cu o valoare totală de peste 520 de milioane de euro, finanțate prin diverse programe europene (ISPA, POS, POIM, PDD). Din această sumă, aproximativ 250 de milioane de euro au fost investiți în ultimii 5-6 ani, perioadă în care comuna Matca a beneficiat de investiții de 37 de milioane de euro.

 Prin POIM si PDD, lucrările au fost implementate în 22 de localități: municipiul Galați, Matca, Șendreni, Braniștea, Independența, Piscu, Tudor Vladimirescu, Fundeni, Smârdan, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Liești, Ivești, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Tecuci, Cosmești, Movileni, Berești și Berești Meria. Dintre acestea, în 16 unități administrativ-teritoriale lucrările au fost deja finalizate, iar în alte 6 (Șendreni, Braniștea, Piscu, Independența, Tudor Vladimirescu și Fundeni), investițiile continuă în prezent prin Programul Dezvoltare Durabilă. 

 În total, la nivelul județului Galați, au fost construiți aproape 1000 de kilometri de rețele de apă și canalizare, o parte semnificativă din această infrastructură fiind realizată în comuna Matca. Doar aici s-au executat peste 105 km de rețea de apă potabilă, 92 km de rețea gravitațională de canalizare și 8,7 km de rețea sub presiune, însumând aproape 206 kilometri de rețele.

 Investițiile din Matca includ și două stații de pompare, o gospodărie de apă complet echipată, 641 de hidranți pentru situații de urgență, precum și 3.962 de branșamente la rețeaua de apă și 3.962 de racorduri individuale la canalizare, alături de 20 de stații de pompare a apei uzate și 2.206 cămine de vizitare.

„Proiectul este construit pe principii de sustenabilitate – demonstrând grija pentru sănătatea oamenilor, respectul pentru mediu și sprijinul real pentru dezvoltarea economică locală. Energia electrică necesară funcționării întregului sistem este „energie verde”, produsă prin 580 de panouri fotovoltaice amplasate în cadrul Gospodăriei de apă.

Acest proiect este dovada că, atunci când lucrăm în echipă, putem construi un viitor mai bun pentru fiecare locuitor al județului Galați” a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Primăria Municipiului București va primi fonduri europene suplimentare de pentru termoficare. Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă suplimentară de 126 milioane lei (peste 16,5 milioane euro) pentru proiectul dedicat reabilitării rețelei de termoficare din București, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021–2027.

PMB va semna un act adițional împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru actualizarea bugetului eligibil al proiectului.
Valoarea totală a contractului de finanțare a fost astfel actualizată la 1,76 miliarde lei, iar pentru etapa a II-a, finanțată prin PDD, bugetul total se ridică la 1,7 miliarde lei.

Primăria susține că este investiția „cea mai mare din ultimele decenii” în rețeaua de termoficare a orașului.
„Este un pas uriaș pentru eficientizarea sistemului de încălzire centralizată. Vom reduce semnificativ pierderile de agent termic, creștem eficiența energetică și, cel mai important, îmbunătățim confortul cetățenilor”, se arată într-un comunicat al PMB.

Consiliul Concurenței a anunțat în această săptămână că a autorizat tranzacțiile prin care Vodafone România intenționează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România să preia anumite active ale aceleiași companii. Tranzacțiile se vor face în condițiile impuse de Consiliu.

Astfel, activele Telekom Romania Mobile Communications pe care Digi România intenționează să le preia constau în drepturile de utilizare a unor frecvențe radio, o parte din turnurile, infrastructura și echipamentele acestora, precum și întreaga activitate de furnizare de servicii de telefonie mobilă pre-paid.
Vodafone România și Digi România trebuie să îndeplinească o serie de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate care vizează, printre altele, condițiile de preț și impactul asupra calității anumitor servicii oferite clienților.

„România are o poziție foarte bună în piața de telecomunicații, oferind servicii la prețuri accesibile, cu acoperire și viteză superioare altor state europene. În analiza acestor tranzacții, am urmărit cu atenție menținerea avantajelor de care beneficiază clienții, în contextul reducerii numărului de operatori de la patru la trei. Cu sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), căreia îi mulțumim pentru colaborare, am reușit să ajungem la angajamente care asigură păstrarea calității și a nivelului competitiv al prețurilor din piață", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Vodafone și Digi vor continua investițiile în dezvoltarea rețelelor, cu accent pe îmbunătățirea semnalului pe principalele drumurile publice. De asemenea, cele două companii vor îmbunătăți calitatea serviciului de date mobile pentru clienți și vor optimiza standardele în zonele cu servicii mai slabe, unde acoperirea rețelei sau viteza medie de transfer a datelor mobile este deficitară.
„Aceasta este prima fuziune cu impact major în sectorul comunicațiilor mobile din România, iar ANCOM a sprijinit activ Consiliul Concurenței în procesul de analiză a acestei tranzacții, pentru a asigura cele mai bune rezultate pentru piață și pentru utilizatorii finali. În urma deciziei, suntem pregătiți să gestionăm această preluare din perspectiva administrării spectrului radio, a resurselor de numerotație, dar și a monitorizării respectării angajamentelor asumate de către Vodafone România și Digi România. Vom urmări ca transferul resurselor limitate să se desfășoare transparent, cu respectarea cadrului tehnic și legal aplicabil și fără afectarea continuității serviciilor pentru utilizatorii finali. Sperăm ca piața din România să ofere în continuare servicii de calitate la prețuri rezonabile", a declarat Valeriu Zgonea, președintele ANCOM.
De asemenea, cele două companii vor oferi acces pentru operatorii virtuali mobili (MVNO) la rețelele lor de comunicații mobile, la prețuri competitive pe piață și vor menține accesul companiei Orange la serviciile de colocare pe site-urile de telecomunicații mobile.

În plus, Digi va menține contractele pre-paid ale clienților Telekom, în aceleași condiții și la aceleași prețuri și va furniza servicii de telefonie mobilă pre-paid tuturor consumatorilor interesați.
„Acestea au fost cele mai importante tranzacții analizate de noi în ultimii ani, iar pentru a proteja interesele consumatorilor și echilibrul pieței, am impus măsurile necesare în acest sector economic. Astfel, cei circa două milioane de clienți cu abonamente ai Telekom nu vor fi afectați. Ca urmare a angajamentelor asumate, ne așteptăm la o îmbunătățire a calității semnalului și la o concurență intensă, fără creșteri nejustificate de prețuri", a transmis Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Angajamentele asumate vor fi monitorizate, până la o perioadă de patru ani, de câte un mandatar, care va transmite Consiliului Concurenței în mod regulat rapoarte referitoare la modul de implementare a acestora. În plus, autoritatea de concurență va colabora cu ANCOM în monitorizarea angajamentelor, în special cele care vizează investițiile în rețele.

Celebra statuie a lui Ioan Vodă cel Viteaz din județul Galați va fi consolidată și restaurată. În total, va fi alocată suma de 1 milion de euro.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Am semnat contractul de finanțare în valoare de peste 1 milion de euro pentru restaurarea complexului monumental de la Roșcani, care include celebra statuie a lui Ioan Vodă cel Viteaz. Monumentul va fi consolidat, restaurat și pus în valoare, împreună cu platforma cu două terase și scara monumentală cu 28 de trepte. Se va realiza o expertiză a statuii pentru a stabili dacă sunt necesare intervenții, iar soclul și întreg ansamblul vor fi refăcute, inclusiv amenajarea parcării complexului monumental”, a explicat Costel Fotea.

Fiind un proiect de cooperare transfrontalieră, sunt prevăzute și activități educaționale și de promovare a patrimoniului istoric de pe ambele maluri ale Prutului. Finanțarea a fost obținută împreună cu raionul Cahul, Republica Moldova, și Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”.

Partidul REPER solicită retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din data de 30 iulie a proiectului de hotărâre care prevede transferul unei parcele din Piața Revoluției din domeniul public al Municipiului București în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Afacerilor Interne.

Conform REPER, Piața Revoluției nu este un spațiu ceremonial militar, ci un spațiu viu al memoriei civice colective. Această piață aparține cetățenilor, nu unei instituții. Aici s-a strigat „Libertate!” cu prețul vieții. Transformarea simbolică a unei părți din Piață într-o zonă cu funcțiune militară riscă să altereze ireversibil semnificația profundă a locului.
REPER București cere amânarea dezbaterii și votului asupra proiectului (punctul 52 de pe ordinea de zi), până la organizarea unei consultări publice reale și semnarea unui protocol de colaborare între Primărie - Direcția pentru Cultură a Municipiului București, Institutul Național al Patrimoniului, Ordinul Arhitecților din România, Asociația „Străzi pentru Oameni” și Guvernul României. Este important ca acest protocol să garanteze că proiectul de regenerare urbană va ține cont de nevoile reale de securitate ale instituțiilor din zonă, dar, în același timp, să fie respectată memoria Revoluției din 1989.

Din informațiile disponibile, Ministerul Afacerilor Interne intenționează instalarea unui monument dedicat eroilor MAI și organizarea unei ceremonii de schimbare a gărzii în zona transferată. Deși inițiativa poate părea inofensivă, impactul simbolic și funcțional este major: întreaga dinamică a Pieței ar fi reconfigurată în jurul unui ritual de tip militar, ceea ce ar modifica profund percepția publică asupra acestui spațiu simbolic pentru istoria modernă a României.
În plus, există deja un proces participativ în desfășurare. Asociația „Străzi pentru Oameni” derulează de peste un an un demers legitim și transparent de regenerare urbană comunitară a Pieței Revoluției, care implică specialiști, cetățeni și autorități locale. Următorul pas al proiectului este organizarea unui concurs internațional de arhitectură, urmat de elaborarea unui PUZ și a documentației tehnice pentru reamenajarea coerentă a zonei.
REPER consideră că orice intervenție asupra Pieței Revoluției poate fi gândită în cadrul acestui proces, cu viziune pe termen lung și cu respect față de simbolistica și potențialul său urban, cultural și civic.
Partidul REPER susține toate inițiativele comunităților pentru regenerare urbană și un București pentru oameni.

Premierul Ilie Bolojan a preluat responsabilitatea reformei companiilor de stat până la numirea unui nou vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.

Decizia a fost luată după demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu implicat într-un scandal public.

„Foarte probabil, după ce apare această decizie, trebuie să numim un responsabil care să gestioneze acest portofoliu devenit vacant și voi prelua această responsabilitate până la clarificarea situației, adică numirea unei alte persoane care să ocupe poziția de vicepremier”, a explicat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan a acceptat și a semnat demisia lui Anastasiu.

Instituția Prefectului județul Suceava a lansat un apel umanitar prin care solicită sprijin pentru Broșteni, Stulpicani și Ostra, comunitățile afectate de inundații.
Prefectura transmite pe Facebook faptul că începând cu 27 iulie 2025, ploile torențiale au lovit puternic mai multe zone din județul Suceava. Orașul Broșteni și comunele Stulpicani și Ostra au fost grav afectate de inundații, care au produs pagube majore asupra locuințelor, drumurilor, rețelelor de utilități și infrastructurii publice.

Ca urmare, Prefectura Suceava lansează un apel către toți cetățenii, instituțiile publice, ONG-urile și agenții economici să se implice în sprijinirea locuitorilor greu încercați de aceste evenimente.

„Avem nevoie de ajutor concret – material, financiar și fizic. Ajutoare materiale urgente:
• Alimente neperisabile și apă potabilă
• Îmbrăcăminte și încălțăminte (pentru toate vârstele)
• Pături, saltele, saci de dormit
• Produse de igienă personală și de curățenie
• Pompe de apă, saci de nisip, lopeți, generatoare
• Combustibil și unelte pentru degajare și reconstrucție
Este nevoie de muncă fizică și voluntari! Avem nevoie de oameni care pot ajuta în mod activ pe teren:
• Curățarea gospodăriilor și spațiilor publice afectate
• Îndepărtarea resturilor și a nămolului
• Distribuirea ajutoarelor și sprijin pentru echipele locale”
Prefectura a prezentat și câteva conturi IBAN pentru donații financiare:
„-Orașul Broșteni
Beneficiar: Orașul Broșteni
CUI: 5927254
Cont IBAN: RO90TREZ59721370201XXXXX
(Trezoreria Vatra Dornei – donații și sponsorizări)
-Comuna Stulpicani
Beneficiar: Comuna Stulpicani
Cont IBAN: RO24TREZ59421370201XXXX
(Trezoreria Gura Humorului – donații și sponsorizări)
-Comuna Ostra
Beneficiar: Comuna Ostra
CUI: 4441417
Cont IBAN: RO24TREZ59421370201XXXXX
(Trezoreria Gura Humorului – donații și sponsorizări)”
„Vă rugăm să distribuiți acest apel cât mai larg.. Orice sprijin, oricât de mic, contează enorm pentru cei care și-au pierdut aproape totul. Împreună putem ajuta aceste comunități să se ridice! Vă mulțumim pentru solidaritate!”, a precizat Prefectura Județului Suceava.

Președintele României, Nicușor Dan pe președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea, Woo Won-shik, aflat într-o vizită oficială în România. Întâlnirea a avut loc luni, la Palatul Cotroceni.
Vizita oficială s-a desfășurat în contextul aniversării a 35 de ani de relații diplomatice bilaterale și al consolidării Parteneriatului Strategic între cele două state, prin adoptarea Declarației Comune din anul precedent. Cei doi oficiali au subliniat caracterul dinamic și aprofundat al relației bilaterale, marcate de cooperare solidă pe plan politic, economic și cultural.

Discuțiile au pus accent pe extinderea colaborării în domenii strategice precum apărare, energie (inclusiv proiecte de energie nucleară civilă – Cernavodă și reactoare modulare mici), energie regenerabilă, infrastructură (parteneriatul între porturile Constanța și Busan), IT&C și tehnologii de vârf.

Președintele Nicușor Dan a reiterat interesul României pentru atragerea investițiilor sud-coreene, subliniind potențialul colaborării economice și tehnologice. De asemenea, a fost evidențiată importanța consolidării schimburilor culturale, academice și turistice dintre cele două țări.

La rândul său, Președintele Woo Won-shik a apreciat semnificația specială a vizitei, în lumina aniversării relațiilor bilaterale, și a exprimat sprijinul activ al Coreei de Sud pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Pe agenda discuțiilor s-a aflat și situația regională de securitate, inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și sprijinul acordat de Republica Populară Democrată Coreeană Rusiei. Ambele părți și-au reafirmat susținerea pentru Ucraina și angajamentul comun față de o ordine internațională bazată pe reguli și respectarea dreptului internațional.