Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că în cadrul Consiliului AGRIFISH a fost aprobată modificarea regulilor UE privitoare la rotația culturilor și la terenul lăsat pârloagă.
Propunerea a aparținut părții române.
„Am făcut ce am promis. Modificările la rotația culturilor și terenul lăsat pârloag au fost acceptate de comisie. Așa cum am promis, am cerut în cadrul Consiliului AGRIFISH modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115 privitor la rotația culturilor (GAEC 7) și 4% pârloagă (GAEC8), iar propunerea mea a fost aprobată de comisie! Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici și împreună, am reușit”, a anunțat Florin Barbu pe Facebook.
Florin Barbu a explicat săptămâna trecută propunerile părții române.
„Voi propune ca de la rotația culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi. Un exemplu ar putea fi loturile semincere sau culturile pentru care înființarea pe aceeași suprafață nu prezintă riscuri fitosanitare sau de natură agro-chimică. Pentru GAEC 8 voi propune introducerea unei prevederi suplimentare care va da posibilitatea statelor membre ce dețin suprafețele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel național, să fie exceptate de la aplicarea GAEC 8 la nivel de fermă. Consider că aceasta este soluția corectă atât pentru fermieri, cât și pentru atingerea obiectivului propus la nivel european prin acest standard GAEC de menținere a elementelor și zonelor neproductive în scopul îmbunătățirii biodiversității agricole”, a explicat Florin Barbu.
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei, organizată de președintele francez Emmanuel Macron. Întâlnirea a avut loc la Paris.
Klaus Iohannis a transmis pe X că participă la conferința găzduită de președintele Emmanuel Macron pentru a consolida și mai mult sprijinul multidimensional pentru Ucraina, la 2 ani de când Rusia și-a început războiul ilegal de agresiune.
„Reafirmăm încă o dată unitatea și determinarea noastră - ajutând Ucraina ne protejăm libertatea și democrația”, a comunicat Klaus Iohannis.
La întâlnirea de la Paris participă mai mulți lideri aliați, invitați de președintele Franței.
Reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei are loc luni, la Paris, a fost organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și, pe lângă președintele României, vor participa lideri aliați.
Participații au vorbit despre intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei și despre implicațiile războiului asupra securității europene și euroatlantice.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan anunță că împreună cu secretarul de stat din MAI, Raed Arafat și cu directorii institutelor naționale de cercetare din coordonarea MCID, au fost puse
bazele unei cooperări extinse pentru prevenirea dezastrelor și optimizarea intervenției în situații de urgență.
Tehnologiile emergente salvează vieți, a fost mesajul ministrului Bogdan Ivan.
„Noul parteneriat MCID-DSU va permite folosirea tehnologiilor inovative pentru interpretarea seturilor mari de date în contexte de risc și prelucrarea inteligentă a datelor în timp real, elemente esențiale pentru pregătirea intervențiilor în situații-limită. Institutele coordonate de MCID au activități de înaltă specializare. Multe dintre rezultatele cercetării oamenilor extraordinari din INCD-uri sunt deja folosite de pompieri, de polițiști sau de paramedici: de la substanțe speciale pentru stingerea incendiilor și materiale rezistente la foc până la simulatoare de derapaje și de conducere defensivă folosite la școlile de ofițeri”, a precizat ministrul Cercetării.
Parteneriatul a fost semnat luni, 19 februarie.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că România va propune modificarea regulilor UE privitoare la rotația culturilor și la terenul lăsat pârloagă. Soluțiile românilor vor fi prezentate în cadrul Consiliului AGRIFISH.
Ședința va avea loc la începutul săptămânii următoare.
„Am luat această decizie după ce m-am consultat cu asociațiile de fermieri și cu mai mulți miniștri ai Agriculturii din Uniunea Europeană. Este evident că prevederile acestui Regulament nu îi ajută pe fermierii din majoritatea statelor membre. Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici”, a explicat ministrul român.
Florin Barbu a detaliat propunerile părții române.
„Voi propune ca de la rotația culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi. Un exemplu ar putea fi loturile semincere sau culturile pentru care înființarea pe aceeași suprafață nu prezintă riscuri fitosanitare sau de natură agro-chimică.
Pentru GAEC 8 voi propune introducerea unei prevederi suplimentare care va da posibilitatea statelor membre ce dețin suprafețele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel național, să fie exceptate de la aplicarea GAEC 8 la nivel de fermă.
Consider că aceasta este soluția corectă atât pentru fermieri, cât și pentru atingerea obiectivului propus la nivel european prin acest standard GAEC de menținere a elementelor și zonelor neproductive în scopul îmbunătățirii biodiversității agricole, a precizat Florin Barbu.
Ministerul Transporturilor a aprobat studiul de fezabilitate pentru autostrada Pașcani- Suceava. Anunțul a fost făcut de ministrul Sorin Grindeanu.
„Și Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat astăzi Studiul de Fezabilitate, după ce documentul a fost avizat săptămâna trecută de CNAIR. Urmează avizarea acestui Studiu de Fezabilitate în Consiliul Interministerial și aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern”, a transmis Grindeanu.
Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani- Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), suma fiind asigurată prin Programul Transport.
Autostrada va fi împărțită în două loturi, care vor fi licitate independent.
„Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C. Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport și Drum de legatură între DN29 şi Aeroport”, a explicar Sorin Grindeanu.
Trei județe vor fi tranzitate de această nouă autostradă: Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) și Suceava (43,17 km).
Pe traseu vor fi construite 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 Centre de Întreținere și Coordonare și 5 noduri rutiere Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces în DN29 și drum acces la Aeroport).
Noua autostradă va asigura și legătura cu Punctul de Trecere a Frontierei româno-ucrainene de la Siret.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, susține că anul acesta „Calea Eroilor” a lui Brâncuși ar putea fi înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Speram ca decizia să fie luată în 2024, spune ministrul Culturii.
Mesajul a fost transmis luni cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși și al împlinirii a 148 de ani de la naşterea marelui sculptor.
„Împreună cu iubitorii de artă din toată lumea, românii și instituțiile culturale românești îl rememorează și îl admiră pe cel care a exprimat în forme moderne și remarcabile aspirația umană spre perfecțiune, spre veșnicie și infinit”, a declarat Raluca Turcan.
Evaluarea privind includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO este făcută de Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor.
„Ne-am bucurat că ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor) a reluat în 2023 evaluarea dosarului de nominalizare pentru <Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu>. Ministerul Culturii și autoritățile locale din Târgu Jiu au organizat în iulie anul trecut misiunea tehnică de evaluare a experților ICOMOS și sperăm că în acest an Comitetul Patrimoniului Mondial va lua o decizie cu privire la acest dosar. Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor, împreună cu cel care le-a creat merită recunoașterea culturală de cel mai înalt nivel mondial – astăzi și întotdeauna”, a precizat ministrul Culturii pe Facebook.
Modelul de dezvoltare al României s-a schimbat și se bazează preponderent pe investiții atât din fonduri naționale cât și din fonduri europene, devenind astfel un model sustenabil de dezvoltare cu efect de multiplicare în economie, a declarat ministrul Investițiilor Europene, Adrian Câciu.
„În anul 2023, valoarea investițiilor publice realizate a fost de peste 20 miliarde euro (20,3 mld euro) aducând un aport concret la creșterea economică înregistrată de România. Este o performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât a fost realizată în condiții extrem de dificile – război la granițe, crize multiple, succesive și suprapuse, tensiune și revendicări sociale”, a explica ministrul Investițiilor.
Câciu a vorbit și despre deficitul bugetar în raport cu investițiile realizate.
„Un aspect foarte important este că valoarea totală a investițiilor publice de anul trecut a fost cu 11 miliarde de lei (2,2 mld euro) mai mare decât deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, datoria nou creată prin deficit este reflectată în totalitatea sa în investitii cu efect de multiplicare care, la rândul lor, vor produce valoarea adăugată necesara pentru plata, în timp, a acestei datorii. Si acesta este un nou model de sustenabilitate a datoriei publice, fiind pentru prima dată când România se împrumută pentru investiții și nu pentru consum”, a adăugat Câciu.
Ponderea investițiilor publice în totalul investițiilor este de peste 60%.
„Un alt aspect de notat este ponderea fondurilor europene în total cheltuieli cu investițiile publice, această pondere ajungând la 62% din total investiții. Recuperarea puternică din a doua parte a anului pe partea de absorbtie a fondurilor europene din exercițiul financiar 2014-2020(20 de puncte procentuale, de la 76% la 96% în prezent) a avut un rol determinant în acest rezultat. Banii europeni au finanțat și vor continua să finanțeze puternic investițiile publice. De exemplu, la ministerul Transporturilor toate tronsoanele de autostradă ori drum de mare viteză, finanțate din PNRR, au contracte semnate, iar la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt proiecte depuse de peste 10 miliarde euro aferente exercițiului financiar 2021-2027”, a precizat Adrian Câciu.
Pentru anul în curs investițiilor publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut, a adăugat Câciu spunând că „sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB”.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va acorda noi ajutoare familiilor vulnerabile. Acestea vor fi pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Anunțul a fost făcut vineri, înainte de ședința de Guvern. Majorările de pensii și salarii operate la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea noilor forme de sprijin.
„Avem, în primă lectură, un act normativ foarte important. Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categorii vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
În prezent, circa 800.000 de familii beneficiază de ajutoarele în discuție.
Reprezentanții PSD susțin că, în lipsa unor măsuri luate de Guvern, prețurile la alimente și la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari față de cele existente. Dacă nu am fi intervenit, în prezent am fi avut o inflație de 16-17%, nu de 7,4%, a transmis PSD.
PSD infirma astfel informațiile potrivit cărora inflația a ajuns la un nivel record.
„Fact-checking-ul săptămânii: fals. România se confruntă cu o inflație-record în ianuarie 2024. Rata anuală a inflației a fost în luna ianuarie 2024 de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023. Iar indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate miercuri. INS a prezentat astăzi o variație foarte mică a prețurilor, de aproximativ 1%, care se manifestă la fiecare început de an. Vorbim mai degrabă de o stabilizare a prețurilor. La unele produse alimentare (făină, ulei, zahăr) prețurile chiar au scăzut puțin în ianuarie 2024”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD.
Concluzia PSD este că măsurile luate de guvern au redus inflația.
„Altfel spus, dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie și alimente, în prezent am fi avut o inflație, de 16-17%, nu de 7,4%! Fără aceste măsuri PSD, prețurile la alimente și la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari față de cele existente”, este concluzia mesajului de pe FB.
Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023, potrivit datelor INS.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români care urmează să efectueze o deplasare internațională să se informeze asupra condițiilor de călătorie în țările pe care intenționează să le viziteze, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu „malarie de import”, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv a cazurilor severe care s-au soldat cu decesul persoanelor infectate.
Specialiștii din cadrul structurilor de sănătate publică și de implementare al Regulamentului Sanitar Internațional – „2005 reiterează faptul că este de preferat ca înainte de efectuarea deplasării, cu 4-6 săptămâni, cetățenii români să se adreseze unui cabinet de vaccinări internaționale, în vederea obținerii tuturor informațiilor pentru menținerea stării de sănătate pe parcursul călătoriei în anumite zone afectate de apariţia cazurilor de malarie”, a transmis MAE.
MAE le recomandă cetăţenilor români să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică sau să acceseze paginile de internet naţionale specializate: https://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/535-cabinete-vaccinari-internationale/file, http://www.insp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/01/Lista-cabinetelor-de-vaccinari-internationale.pdf şi http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori, precum şi a portalului Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics.
Totodată, MAE recomandă consultarea paginii web https://www.mae.ro/travel-alerts şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".