Cristi Mihailescu

Directorul general și directorul comercial de la ELCEN sunt cercetați penal într-un dosar penal de luare de mită. Cei doi au fost plasați sub control judiciar.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție anunță că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 9 septembrie 2025, față de inculpații: CREŢU-SÂRBU CLAUDIU-IONUŢ, director general al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A. (ELCEN București), cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și ZAMFIROI CRISTIAN-ANDREI-CORNEL, director comercial al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A., cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită și a unei infracțiuni de luare de mită.”

Potrivit procurorilor în data de 01 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ, în calitatea menționată anterior, ar fi primit prin intermediul complicelui său, Zamfiroi Cristian Andrei Cornel, în biroul unei societăți comerciale din Municipiul București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București SA.
În data de 10 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ ar fi pretins, prin intermediul complicelui Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, administratorului unei societăți comerciale suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societății comerciale respective.”

De asemenea, „în data de 30 iulie 2025, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins administratorului unei societăți comerciale aflate în raporturi contractuale cu S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.”
Procurorii au stabilit că pe perioada controlului judiciar cei doi inculpați trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României;
e) să nu desfășoare activitatea de director în cadrul Electrocentrale București S.A. în exercitarea căreia au săvârșit faptele;
f) să nu se apropie de alţi participanţi la comiterea infractiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social democrații au depus două proiecte de lege prin care vor să corecteze o serie de măsuri considerate nedrepte. Reparăm situațiile revoltătoare, a spus Grindeanu.

Proiectele au fost depuse luni.

„Reparăm situațiile revoltătoare! PSD a depus astăzi două proiecte de lege prin care corectăm o serie de măsuri pe care le considerăm nedrepte”, a transmis Sorin Grindeanu.

Liderul interimar al PSD a oferit detalii despre proiectele depuse.
„Mai exact, ne dorim renunțarea la impunerea plății Contribuției la Asigurările Sociale de Sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediul de creștere a copilului, veteranii de război, văduvele de război, invalizii de război, foștii deținuți politici, precum și pentru personalul monahal al cultelor recunoscute (călugări)”, a precizat Sorin Grindeanu.

Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că în sistemul de încadrare în grad de handicap sunt numeroase probleme. Este vorba despre dosare incomplete, documente falsificate, încadrări abuzive și erori.

„Am identificat probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap: dosare incomplete, documente falsificate, încadrări abuzive și erori procedurale. Aceste nereguli afectează direct persoanele care chiar au nevoie de sprijin”, a transmis ministrul Muncii.

Florin Manole a propus un proiect prin care se îndreaptă erorile.

„De aceea, proiectul pe care l-am pus în transparență, privind încadrarea în grad de handicap, are un scop clar: să reducem fraudele și să protejăm beneficiarii reali. Acest sistem trebuie să funcționeze doar în favoarea lor. De aceea, îi asigur pe toți că vor fi discuții suficiente și constructive, vor fi organizate consultări, în condiții de transparență și deschidere, pentru ca proiectul să răspundă cât mai exact nevoilor și așteptărilor beneficiarilor”, a adăugat ministrul Muncii.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) va organiza dezbateri și va prelua zi de zi toate întrebările legitime și de bună credință care vor fi puse în această perioadă. „Pentru a nu cădea în plasa dezinformărilor sau a denaturărilor voluntare sau involuntare care pot circula pe rețelele de socializare, îi îndrum pe toți să adreseze întrebări acestei instituții. Ea va pune la dispoziție un call center și o adresă de email. Vrem un sistem bazat pe încredere, responsabilitate și respect pentru drepturile celor vulnerabili”, a precizat Florin Manole.

Deputatul PSD Viorica Sandu susține că țara are nevoie de stabilitate și de reforme reale, nu de scandaluri fabricate pentru atenție, live-uri și like-uri pe social media.

 „Patru moțiuni de cenzură și un nou episod din spectacolul ieftin pe care opoziția îl prezintă de câțiva ani cetățenilor. Opoziția joacă teatru politic, dar nu oferă o soluție concretă pentru criza economică, pentru deficit, pentru românii care așteaptă decizii clare și eficiente”, a transmis Viorica Sandu.

Potrivit deputatului gălățean, relansarea economică nu înseamnă doar tăieri, concedieri, austeritate și scăderea nivelului de trai, ci și reforme reale.

„Partidul Social Democrat pregătește pentru perioada următoare un set amplu de măsuri dedicate relansării economiei. Obiectivele noastre sunt stimularea investițiilor, sprijinirea producătorilor autohtoni, protejarea nivelului de trai al cetățenilor și crearea unor oportunități reale de dezvoltare. Nu putem susține aceste moțiuni, care sunt doar marketing, exerciții sterile menite să ascundă lipsa de viziune și incapacitatea de a construi alternative credibile. Țara are nevoie de stabilitate și de reforme reale, nu de scandaluri fabricate pentru atenție, live-uri și like-uri pe social media”, a precizat deputatul Viorica Sandu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis luni că social-democrații nu pot renunța la politică fiscală bazată pe taxare progresivă. De asemenea, liderul PSD a criticat procedura prin care TVA-ul este dedus în România.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, taxarea progresivă reprezintă o viziune corectă pentru un partid social-democrat aflat într-o coaliție cu partide de dreapta.

„Niciodată un partid social-democrat nu-și permite să renunță la o politică fiscală de acest tip, niciodată. În acest moment noi facem parte dintr-o coaliție cu partide de dreapta, care nu acceptă în acest moment acest mod corect din punctul nostru de vedere de a suporta povara fiscală”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD s-a referit și la problemele legate de colectarea TVA. Despre al treilea pachet de măsuri fiscale, Grindeanu a declarat că intenționează să introducă o reglementare care să ajute mai buna colectare a taxei.

O nouă investiție se derulează la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați. Este vorba despre dotări pentru cabinetele medicale din Policlinică spitalului, anunță Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, instituția care a realizat proiectul. Medicii și pacienții trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament, explică Fotea.

Numărul pacienților care ajung la Spitalul Județean Galați este în continuă creștere. Tocmai de aceea, investițiile în infrastructură nouă, dar și în aparatură performantă și condiții decente de tratament sunt absolut esențiale, consideră Costel Fotea.

Cabinetele medicale din Ambulatoriul Integrat de Specialitate (Policlinica veche) al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, reabilitate recent printr-un proiect al Consiliului Județean de peste 16 milioane de lei, sunt dotate prin această investiție și cu aparatură medicală modernă, în valoare de 3,3 milioane de lei.

„Acum au sosit încă 108 echipamente și accesorii medicale, ce au intrat în dotarea cabinetelor de Chirurgie, Oncologie, Endoscopie, Urologie, Neurologie, Reumatologie etc. Printre noile achiziții se numără două aparate de anestezie de ultimă generație, complet echipate pentru sălile de operație. Acestea pot fi utilizate în diverse configurații, inclusiv pentru pacienți critici, nou-născuți și copii. De asemenea, au fost livrate, printre altele, cinci electrocardiografe portabile, un electromiograf, un ecograf Doppler, 23 de genți medicale echipate de prim-ajutor, 41 de pulsoximetre, o stație de perfuzie și detectoare de vene”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

În perioada următoare, la Ambulatoriul Integrat de Specialitate vor sosi și alte echipamente.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România nu oferă energie electrică gratuită Republicii Moldova. El a demontat un fake news care circulă de mult timp și a luat amploare în mediul online.
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a prezentat date conform cărora România vinde energie mai scump decât o cumpără. El a arătat că toată energia se tranzacționează pe bursă în România, Serbia, Bulgaria, Grecia, Moldova, Ucraina și Ungaria, în funcție de prețurile pe intervale orare.

„Ca să vă dau un exemplu foarte clar, pentru a închide acest mit prin care România dă gratis energie în Republica Moldova. La nivelul lunii iulie, de exemplu, în medie, România a importat energie electrică cu 104 euro pe megawat și a vândut cu 127 de euro, adică a vândut mai scump decât a importat", a declarat ministrul Energiei.

În luna august, România a importat cu 78 euro/megawat și a exportat cu 115 euro/ megawat.
Bogdan Ivan a mai explicat că prețurile mai mici din Republica Moldova se datorează măsurilor guvernamentale locale: subvenționarea consumului de până la 110 kWh și eliminarea TVA-ului la energia electrică.
Ministrul Energiei a precizat că vrea să elimine „acest mit și aceste minciuni care se propagă în mediul online”.

Președintele Nicușor Dan susține că primele 100 de zile de mandat au fost „intense”, cu provocări legate de deficit. Șeful statului spune că nu își acordă mai mult de 7-8.

 

 

„Intense. Bineînțeles că aveam cunoștințe despre multe lucruri, dar atunci când te duci la o întâlnire cu Erdogan trebuie să interiorizezi multe lucruri din istoria diplomatică. Am avut o provocare legată de deficit și, din fericire, până acum lucrurile sunt sub control. Am avut două evaluări ale agențiilor de rating, o prezență externă consistentă la reuniuni și consilii. Toată lumea voia să știe ce se întâmplă cu România. Îmi dau nota 7-8. Aș fi putut face lucrurile în altă ordine. Astea au fost obiectivele și au fost atinse. Trebuie să apreciem că cele patru partide au dorit să intre la guvernare”, a declarat Nicușor Dan.

O lege care modifică Codului Penal a fost adoptată de Camera Deputaților. Este un proiect inițiat de USR prin care cămătarii nu vor mai rămâne cu banii împrumutați.
Potrivit inițiatorilor, autoritățile pot confisca de acum încolo de la cămătari atât dobânzile încasate de la oameni, cât și sumele date inițial cu camătă. Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri un proiect inițiat de deputații USR Alexandru Dimitriu și Stelian Ion care modifică Codul Penal în acest sens.

Inițiativa a apărut după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cămătarii își minimizau pierderile, deoarece ÎCCJ a interpretat că banii dați împrumut de aceștia nu constituie bunul/obiectul infracțiunii, iar statul poate confisca doar dobânda obținută.

„Dacă faci cămătărie, pleci fără bani la pușcărie! Este timpul să luăm banii de la cămătari și să îndreptăm o mare greșeală făcută de ÎCCJ. Este ridicol să nu fie confiscată suma care este dată cu titlul de camătă în momentul în care este condamnat un cămătar pentru această infracțiune. Este ridicol pentru că această sumă face obiectul infracțiunii de camătă. Trebuie să oprim aceste practici, pentru că generează trafic de persoane, sărăcie lucie și alte infracțiuni”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților.

După intrarea în vigoare a legii USR, cei care se îmbogățesc din camătă nu vor mai putea păstra niciun leu din sumele folosite pentru săvârșirea infracțiunii. Cămătarii vor fi astfel descurajați să mai facă infracțiuni, pentru că riscă să piardă toți banii.
„România are nevoie de legi clare și ferme împotriva cămătăriei, nu de portițe care să protejeze infractorii. Doar așa putem descuraja cu adevărat această practică toxică, care exploatează oameni aflați în situații de vulnerabilitate”, a spus deputatul Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

Potrivit deciziei ICCJ nr. 26/2025, în cazul infracţiunii de camătă doar dobânda este supusă confiscării speciale reglementate de art. 112 din Codul Penal. Acest lucru însemna că statul putea confisca de la cămătari doar banii obținuți ca dobândă, nu și banii împrumutați.
Legea modifică art. 351 din Codul Penal astfel: „Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Confiscarea specială poartă atât asupra sumei de bani date, cât și asupra dobânzii obținute prin săvârșirea infracțiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate și se dispune conform art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul Penal”.

Deputatul PSD Viorica Sandu a aprobat în sedința Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, proiectul de lege PL-x nr. 482/2024- pentru modificarea unor acte normative în domeniul agriculturii, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
 
„-Se majorează bugetul schemei de ajutor de stat ”Creditul Fermierului” cu 646 milioane lei( de la 815,5 milioane lei până la maxim 1461,5 milioane lei)
-MADR acoperă prin această schemă de ajutor de stat, componenta de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maxim 60 de luni.
-Rata dobânzii aferentă creditelor este rata dobânzii formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maxim 1,95% pe an”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
 
Potrivit deputatului Viorica Sandu, prelungirea măsurilor instituite de OUG nr.7/2024 prin prelungirea termenului de incheiere a Acordurilor de finanțare până la 31 decembrie2024 și a termenului de depunere a grantului, până la 31 decembrie 2030.
 
Senatul a adoptat acest proiect, Camera Deputaților fiind for decizional.

Cele mai citite

Error: No articles to display