Programul „Primul ghiozdan” în Maramureș Recomandat

Consiliul Județean Maramureș continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, prin care peste 2.500 de elevi din clasa pregătitoare au primit ghiozdane complet echipate, pentru a începe școala cu încredere și bucurie.

Lansat în anul 2017, la inițiativa fostului consilier județean Liliana Moga, proiectul a fost susținut și extins în anii următori, fiind adoptat în unanimitate de consilierii județeni, indiferent de apartenența politică. În perioada 25–26 august 2025, ghiozdanele au fost distribuite în toate comunitățile din județ, prin implicarea consilierilor județeni, a primarilor și a Inspectoratului Școlar Județean.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș: „Se împlinesc curând zece ani de când Consiliul Județean Maramureș a demarat acest proiect de suflet. Mă bucur că a fost susținut constant de toate administrațiile și votat în unanimitate, pentru că educația trebuie să fie mereu mai presus de politică. Copiii Maramureșului merită sprijinul nostru, indiferent de culoarea administrativă. Educația rămâne prioritatea Consiliului Județean, iar ‘Primul ghiozdan’ este doar primul pas pe care îl facem împreună pentru viitorul copiilor”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.