Dezvoltarea Aeroportului și înființarea unei zone libere vamale, obiective principale pentru Satu Mare Recomandat

Petrica_Adelin Marți, 16 Decembrie 2025 0

Consiliul Economic Consultativ al județului Satu Mare s-a reunit astăzi în prima ședință de lucru de la constituire. Pe agenda întâlnirii s-au aflat două subiecte majore, cu impact strategic asupra dezvoltării județului: dezvoltarea Aeroportului Internațional Satu Mare și posibilitatea și oportunitatea înființării unei zone libere vamale pe teritoriul județului.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Satu Mare s-au analizat perspectivele de dezvoltare și importanța atragerii de noi curse aeriene care să îmbunătățească conectivitatea județului atât la nivel național, cât și internațional. Totodată, s-a discutat despre valorificarea zonei non-aeronautice, prin dezvoltarea de activități economice în spațiile disponibile din perimetrul aeroportului.

Cea de-a doua temă a vizat posibilitatea înființării unei zone libere în județul Satu Mare. Au fost evidențiate avantajele economice pe care le-ar putea genera o astfel de zonă - precum facilități fiscale și vamale, proceduri simplificate, atragerea de investiții străine și un cadru mai flexibil pentru desfășurarea activităților comerciale și industriale. De asemenea, s-a pus accent pe identificarea unui perimetru adecvat, care să îndeplinească cerințele logistice și operaționale necesare funcționării unei astfel de structuri.

Propunerile discutate în cadrul ședinței vor sta la baza unor acțiuni viitoare, menite să transforme aceste idei în proiecte concrete pentru județul Satu Mare.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.