Ziua Mondială a Turismului, în Alba Recomandat

Petrica_Adelin Luni, 29 Septembrie 2025 0

Alba renaşte prin iniţiative care respectă natura, patrimoniul şi comunitatea, construind un model de creştere sustenabilă, unul în care turistul nu doar vizitează, ci simte, înţelege şi contribuie la viitorul locurilor. De la liniştea revigorantă a Băilor Sărate Ocna Mureş, la farmecul istoric al Cetăţii Alba Carolina şi drumul de poveste Transapuseana, judeţul devine o destinaţie în care se respectă natura, tradiţia şi comunitatea locală.

În judeţul Alba avem exemple elocvente de cum turismul poate însemna dezvoltare responsabilă:

Băile Sărate Ocna Mureş – readuse la viaţă prin investiţii moderne, păstrând tradiţia balneară şi valorificând resursele naturale într-un mod responsabil.

Transapuseana (DJ107I) - conectarea cu satele autentice şi arhitectura vernaculară – şuri acoperite cu paie, case de lemn şi piatră, practici tradiţionale care îmbogăţesc peisajul şi povestea locului.

Cetatea Alba Carolina – un exemplu de revitalizare a patrimoniului turistic, care atrage foarte mulţi turişti din ţară, dar şi din străinătate şi susţine viaţa culturală şi economică a oraşului Alba Iulia.

Turismul sustenabil înseamnă mai mult decât vacanţe – înseamnă alegeri conştiente, respect pentru natură şi sprijin pentru comunităţile locale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.