Ludovic Orban a fost eliberat din funcția de consilier prezidențial. Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial Ludovic Orban au decis de comun acord încetarea colaborării, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, plecarea lui Orban a avut loc în „termeni amiabili”.
„Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial, Ludovic Orban, au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează succes în proiectele viitoare”, se arată în comunicatul transmis de instituție.
Ludovic Orban fusese numit în funcția de consilier prezidențial pe 6 octombrie, alături de alți membri ai echipei prezidențiale.
Lucrările la noul Muzeu de Artă Vizuală din Galați avansează, constructorii trecând la montarea panourilor decorative HPL care vor evidenția arhitectura clădirii, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Potrivit acestuia, primele loturi de panouri din granit au sosit deja pe șantier, montarea acestora urmând să înceapă în perioada următoare.
În interior continuă lucrările de compartimentare, realizarea pereților de rigips și instalarea rețelelor de utilități, inclusiv instalațiile electrice, alimentarea cu apă și canalizarea.
Viitorul muzeu va avea o suprafață totală de aproximativ 6.300 de metri pătrați și va fi format din patru corpuri de clădire, completate de galerii exterioare. Proiectul include săli de expoziții, ateliere pentru artiști, un laborator de restaurare, o bibliotecă și un auditorium cu 180 de locuri.
Instituția va putea pune astfel în valoare un patrimoniu de peste 7.000 de lucrări, reprezentând una dintre cele mai importante colecții de artă vizuală din regiune.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat finalizarea lucrărilor de consolidare și refacere pe drumul județean 251C, între localitățile Smulți și Vârlezi, grav afectat de inundațiile din septembrie 2024.
Investiția, în valoare de 2,2 milioane de lei, a fost realizată din fondurile Consiliului Județean Galați și a vizat refacerea completă a infrastructurii rutiere în zona cunoscută de localnici drept „în deal la Crăiești”, unde viiturile au produs surpări majore pe o porțiune de peste 200 de metri.
Potrivit președintelui CJ, lucrările au inclus o umplutură de pământ de 5 metri adâncime, înlocuirea tubului de scurgere cu un podeț nou de 14 metri, lărgirea carosabilului la 6 metri, reconfigurarea curbelor pentru creșterea siguranței și montarea de parapeți metalici și marcaje rutiere noi.
„Am promis, am realizat. Drumul este acum modern, sigur și rezistent în fața apelor”, a declarat Costel Fotea, mulțumindu-le primarilor din Vârlezi, Ștefan Patriche, și Smulți, Costică Gafton, pentru colaborarea în derularea proiectului.
DJ 251C asigură legătura rutieră între DN24 (Vârlezi – satul Crăiești) și localitățile Smulți, Mândrești și Valea Mărului, facilitând totodată accesul către Tecuci și Cudalbi.
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunțat că s-a autosesizat în legătură cu situația privind strada din Sectorul 3 construită peste conductele Transgaz și că a solicitat Primăriei S3 documentele necesare pentru clarificarea modului în care s-a ajuns în această situație.
„Nu am primit un răspuns în termenul indicat (7 noiembrie), însă între timp au fost depuse și alte petiții, atât referitoare la acest caz, cât și la alte situații similare”, a precizat prefectul într-un comunicat.
Ca urmare, Andrei Nistor a convocat pentru vineri, 14 noiembrie, ora 10:00, o ședință de lucru la Prefectura Capitalei cu toate instituțiile relevante, inclusiv Primăria Sectorului 3 și Transgaz, pentru a analiza documentele și a stabili măsurile necesare.
„Ulterior, voi supune Comitetului pentru Situații de Urgență măsurile necesare pentru punerea în siguranță acolo unde situația o impune”, a mai declarat prefectul.
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care se majorează valoarea maximă a tichetelor de masă de la 40 la 45 de lei. Potrivit noii reglementări, angajatorii vor putea decide, în funcție de bugetul propriu, dacă acordă tichete la valoarea maximă sau o sumă mai mică.
Majorarea va fi inclusă în pachetul de măsuri economice discutat în paralel cu reforma administrației publice, au precizat surse guvernamentale.
Decizia adoptată de Parlament este mai prudentă decât varianta vehiculată în ultimele zile, care prevedea o creștere până la 50 de lei pe tichet.
Tichetele de masă rămân impozabile, fiind supuse contribuției la asigurările de sănătate (CASS) și impozitului pe venit de 10%.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat modificarea modului în care sunt raportate datele furnizate de senzorii care măsoară calitatea aerului în România. Potrivit noilor reguli, informațiile vor fi afișate pe baza mediilor orare, nu a mediilor din ultimele 24 de ore, cum se întâmplă în prezent.
„Românii vor ști ce aer respiră în timp real. Datele vor fi publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore”, a declarat Diana Buzoianu, precizând că actualul sistem de raportare nu reflectă fidel situațiile de poluare punctuală.
Ministra a explicat că inițiativa vine în urma mai multor episoade recente de poluare, când senzorii oficiali indicau valori normale, deși în teren aerul era irespirabil.
Modificarea este inclusă într-un proiect de ordin pus în transparență publică, urmând ca după adoptare să fie efectuate ajustări tehnice pe platforma oficială de monitorizare, pentru ca datele privind poluanții să poată fi afișate în timp real.
Buzoianu a subliniat că actualizarea normelor tehnice este esențială pentru protejarea sănătății publice și pentru creșterea transparenței în privința calității aerului.
România își consolidează relațiile diplomatice și economice cu Regatul Arabiei Saudite, în urma vizitei oficiale efectuate de o delegație condusă de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu-Dinel Miruță, în perioada 7–11 noiembrie 2025. Vizita a avut loc cu prilejul celei de-a 26-a întruniri a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului (UN Tourism).
Pe durata vizitei, delegația română a reprezentat România la lucrările Adunării Generale UN Tourism, unde au fost dezbătute direcțiile strategice privind dezvoltarea durabilă a turismului global, inovația digitală și consolidarea parteneriatelor regionale. În cadrul reuniunii, a fost desemnat noul Secretar General al organizației, doamna Shaikha Al Nowais, moment salutat de partea română ca o oportunitate de continuare a cooperării internaționale sub un mandat orientat spre modernizare și incluziune.
România, membră UN Tourism din 1975, participă activ la structurile de lucru ale organizației – Comisia pentru Europa, Grupul de Lucru pentru Europa de Sud-Est, Comitetul pentru Codul Internațional al Turismului Sigur și Coaliția de Parteneri pentru Sănătate și Turism. Totodată, țara noastră este implicată în programul „Best Tourism Villages”, care promovează destinațiile rurale autentice și sustenabile, cu exemple notabile precum Rășinari, Ciocănești, Breb și Polovragi.
Pe parcursul vizitei, ministrul Radu Miruță a avut și o serie de întrevederi bilaterale menite să consolideze cooperarea României cu Regatul Arabiei Saudite, precum și cu statele participante la întrunirea Adunării Generale a UN Tourism.
Ministrul Radu Miruță a avut o întâlnire cu omologul său, Excelența Sa Faisal bin Fadhil Al-Ibrahim, ministrul Economiei și Planificării din Arabia Saudită, în cadrul căreia cei doi au discutat, mai mult de o oră, despre oportunitățile de a crește cooperarea economică între cele două state.
Cei doi demnitari au discutat subiecte de interes, precum investițiile în grafit, dezvoltarea unor domenii schiabile în România, dar și o conectare directă între crescătorii români de oi și vaci și piața din Arabia Saudită pentru a elimina intermediarii care, de multe ori, câștigă mai mult decât cei care cresc animalele.
Ministrul Economiei și Planificării din Arabia Saudită a vorbit despre un mecanism de cooperare economică lărgită între Arabia Saudită și România și despre implicațiile legislației europene în schimburile comerciale.
La rândul său, ministrul Miruță a precizat că România are potential atât datorită poziției geografice, cât și datorită resurselor naturale și resursei umane calificate, având un avantaj competitiv în fața altor state din piața unică europeană.
Totodată, ministrul român a avut discuții cu E.S. Deemah AlYahya, secretar general al Digital Cooperation Organization (DCO), care au vizat posibilitatea aderării României la această organizație interguvernamentală care promovează cooperarea digitală și accelerarea economiei digitale incluzive.
„Tehnologia face câte un salt semnificativ o dată la 15 ani. Acum este momentul inteligenței artificiale, iar România este acolo: înțelege, contribuie la direcție și caută o mapare între ceea ce se întâmplă în lume și ce există la noi”, a declarat ministrul Radu Miruță.
De asemenea ministrul a avut întrevederi cu guvernatorul Autorității Guvernamentale pentru Digitalizare, precum și cu Alteța Sa Regală, Prințesa Sara Al Saud, discuțiile fiind concentrate pe consolidarea relațiilor economice și turistice dintre cele două state, precum și pe identificarea de domenii de colaborare și schimb de expertiză.
„România trebuie să își extindă relațiile economice și dincolo de granițele Uniunii Europene. Avem resurse valoroase, competențe reale și parteneriate care merită construite cu încredere. Diplomația economică nu este despre vizite simbolice, ci despre dialog autentic, deschidere și decizii curajoase, în interesul României”, a afirmat Radu Miruță.
Oficialul român a avut o discuție bilaterală și cu Miroslav Borshosh, ministrul Turismului din Bulgaria, privind inițiative comune regionale pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului balcanic. Delegația română s-a întâlnit și cu Ion Valcu, directorul Departamentului pentru Membri Afiliați al UN Tourism.
Blocul Național Sindical (BNS) salută decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care confirmă valabilitatea Directivei europene privind salariul minim adecvat, apreciind că hotărârea consolidează cadrul juridic european pentru salarii corecte și condiții de muncă decente.
Potrivit BNS, Curtea a confirmat competența Uniunii Europene de a acționa pentru asigurarea unui nivel minim de protecție a veniturilor lucrătorilor, însă a anulat prevederile care impuneau criterii obligatorii statelor membre pentru stabilirea salariului minim și norma care interzicea scăderea acestuia prin mecanisme de indexare automată.
Sindicaliștii subliniază că decizia CJUE nu afectează obligațiile României de a continua aplicarea mecanismului de ajustare a salariului minim, conform angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
România are un jalon clar stabilit în PNRR privind definirea unui mecanism tripartit de determinare a salariului minim, implementat prin Hotărârea de Guvern nr. 35/2025, care corelează salariul minim cu productivitatea, costul vieții și dinamica economică.
„Dacă Executivul va decide înghețarea salariului minim și va ignora formula de calcul agreată, BNS va sesiza Comisia Europeană. România riscă astfel să piardă fonduri europene din cadrul PNRR, deoarece jalonul privind salariul minim este ireversibil, conform regulamentelor europene”, avertizează BNS.
România se pregătește să depună, până la finalul lunii noiembrie, o nouă cerere de plată în valoare de peste 2,5 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat luni Ilie Bolojan, șeful Guvernului și coordonator al grupului de lucru interministerial pentru implementarea reformelor asumate.
Potrivit acestuia, pentru această tranșă trebuie îndeplinite 60 de jaloane și ținte, dintre care majoritatea sunt deja realizate.
„Sunt în faza finală de realizare restul jaloanelor la Sănătate, Mediu, Energie, Transporturi și guvernanța companiilor de stat. În următoarele două săptămâni, aceste condiții vor fi definitivate în ședințele de Guvern”, a precizat Bolojan într-o postare pe rețelele sociale.
Fondurile nerambursabile urmează să finanțeze lucrări de infrastructură mare, spitale și unități de învățământ aflate în proces de reabilitare sau modernizare.
Aceasta va fi una dintre cele mai consistente cereri de plată transmise de România către Comisia Europeană în cadrul PNRR, program prin care țara are alocate fonduri totale de aproximativ 28 miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi.
Consiliul Județean Galați a finalizat lucrările de punere în siguranță a zonei cunoscute de localnici drept „Râpa Morții”, de pe drumul județean DJ 251G, între localitățile Corni și Vârlezi, în urma unei investiții de aproximativ 6,5 milioane de lei, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Zona era considerată una periculoasă, după ce, de-a lungul anilor, acolo s-au produs numeroase accidente rutiere, unele soldate cu pierderi de vieți omenești. În urma viiturilor din septembrie 2024, circulația rutieră devenise aproape imposibilă, fiind necesare lucrări ample de consolidare și refacere.
„Am promis, am realizat. Întreaga zonă a fost refăcută și consolidată. Astăzi, drumul este sigur și rezistent la viituri”, a declarat Costel Fotea.
Potrivit Consiliului Județean Galați, lucrările au inclus regularizarea și betonarea albiei torentului pe o lungime de peste 600 de metri, stabilizarea și taluzarea malurilor, precum și refacerea infrastructurii rutiere pe aproape un kilometru.
De asemenea, au fost construite trei podețe de mari dimensiuni pentru preluarea apelor pluviale și asigurarea unei circulații sigure.
Președintele CJ Galați i-a mulțumit primarului comunei Corni, Petrișor Mohorea, pentru sprijinul acordat în derularea proiectului.
„Astăzi nu mai există teama că, pe DJ 251G, cineva și-ar putea pierde viața într-un accident rutier. Drumul este acum sigur și durabil”, a adăugat Fotea.
Error: No articles to display