Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, anunță că a trimis spre Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) contractul de mandat al viitorului director general interimar al Romsilva, în care a propus un standard minimal, astfel încât să fie asigurate în procesul de numire transparența și obiectivitatea.
Demersul vine în contextul în care zilele acestea va fi numit Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în urma concursului lansat anul trecut.
„Evident, legea nu prevede nicio minimă transparență de cum urmează să fie făcută numirea unui director general interimar de către CA. Oare de ce? În acest context, deja circulă vestea pe la colțuri cine ar fi numit imediat după semnarea mandatelor din CA. Nu pot fi de acord cu așa ceva, așa că am trecut în contractul de mandat, trimis la aviz pentru AMEPIP, un standard minim de măcar 5 zile anunțat public anterior că se va numi un director general interimar (CA-ul fiind obligat să lanseze imediat în paralel concurs pentru a se ocupa postul conform OUG 109/2011). Astfel, orice persoană interesată, cu un CV serios, va putea fi luată în calcul. Am adăugat și că aceste CV-uri trebuie analizate și selecția făcută trebuie argumentată în sensul celor mai bune competențe dintre toate persoanele care au aplicat pentru acest post”, a explicat Diana Buzoianu.
Premierul Ilie Bolojan a continuat consultările cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în contextul întâlnirilor de lucru organizate cu autoritățile locale pe tema reformei administrației publice locale.
”Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situație dificilă, atât pe componenta de deficit bugetar, cât și pe cea de investiții aflate în derulare. Am început implementarea primului pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanțelor ne arată că trebuie să continuăm această direcție. Așadar, pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administrației publice. Ținta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administrația publică, să îmbunătățim încasarea impozitelor locale, să creștem eficiența serviciilor publice și să continuăm descentralizarea”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
Reprezentanții Guvernului și cei ai AMR au analizat propunerile privind reforma impozitării proprietăților, angajament asumat de România prin PNRR, reducerea numărului de angajați din administrația publică locală și creșterea performanței profesionale, activarea clauzei potrivit căreia bugetele de echilibrare a bugetelor locale se vor stabili proporțional cu nivelul de încasare a impozitelor.
Consultările Guvernului cu reprezentanții administrației publice locale vor continua în perioada următoare.
Din partea Guvernului, împreună cu premierul Ilie Bolojan, la consultările de la Palatul Victoria, au mai participat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" din București. Reprezentanții spitalului au anunțat că decesul lui Ion Iliescu a fost înregistrat marți, la ora 15.55.
„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viață, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților. Pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare”, au anunțat reprezentanții spitalului.
Ion Iliescu a fost internat la spitalul bucureștean începând cu 9 iunie. El suferea de cancer pulmonar și cu câteva zile înainte de deces starea i s-a agravat prin cedarea unor organe interne. Fostul președinte Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani.
Funeraliile de stat ale fostului președinte al României, Ion Iliescu, vor avea loc în zilele de 6 și 7 august 2025, la Palatul Cotroceni și la Cimitirul Ghencea 3 din București. Ceremoniile organizate de stat includ un moment de reculegere publică, un ceremonial religios și o înmormântare cu onoruri militare. Înhumarea se va desfășura într-un cadru privat, în prezența familiei și a celor apropiați.
Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă, a transmis Guvernul.
„Guvernul României a adoptat, în ședință extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile”, precizează Executivul într-un comunicat.
Marius Pieleanu nu mai este cadru didactic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Reprezentanții SNSPA au confirmat încetarea relației contractuale cu Pieleanu.
Documentul a fost semnat luni.
„În contextul declarațiilor publice formulate de domnul Marius Pieleanu, luni, 4 august 2025, confirmăm că rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă dintre conf. univ. dr. Marius Pieleanu, cadru didactic la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice, și universitate, prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Încetarea contractului individual de muncă își produce efectele începând de astăzi, 4 august 2025”, a transmis SNSPA.
Reprezentanții universității au refuzat să facă alte comentarii.
„Referitor la anunțul public făcut de domnul Marius Pieleanu privind intenția de a acționa în instanță mai multe persoane fizice și juridice, inclusiv SNSPA, universitatea nu face comentarii. Respectăm dreptul oricărei persoane la liberă exprimare și acces neîngrădit la justiție”, a precizat SNSPA.
Ministerul Finanțelor lansează luni, 4 august, cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase.
Astfel, în perioada 4 august – 5 septembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
- între 4 august – 3 septembrie 2025, prin platforma Ghișeul.ro;
- între 4 august – 4 septembrie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
- între 4 august – 5 septembrie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
- între 4 august – 4 septembrie 2025 în mediul urban și 4 august – 3 septembrie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Românã S.A.
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe website MF la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Românã S.A.
Reamintim că începând cu luna martie a.c., Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.
Planul de restructurare al combinatului siderurgic Liberty Galați a fost aprobat de creditori și omologat de Tribunal. Planul a fost votat de 3 categorii de creditori din 5, au transmis reprezentanții Liberty.
„Prin Hotarârea nr. 166 pronunțată de Tribunalul Galați în data de 01 august 2025 în dosarul nr. 504/121/2025, s-a omologat Planul de Restructurare al Liberty Galați SA. Planul redactat de societate împreună cu consorțiul de administratori concordatari EURO Insol și CITR, a fost comunicat celor aproape 1200 de creditori pe data de 17 iulie 2025, pentru a da posibilitatea să-și exprime votul până pe data de 30 iulie 2025. Planul de restructurare a fost aprobat de 52% dintre creditori, raportat la valoarea creanțelor afectate, 20% dintre creditori votând împotrivă. Planul a fost votat de 3 categorii de creditori din 5”, au transmis reprezentanții Liberty Galați.
Planul de restructurare prevede măsuri ferme de restructurare atât a activității operaționale a companiei, cât și a modului de organizare și guvernanță a grupului de companii din Romania deținute de acționariat. Planul vizează cinci direcții de acțiune: repoziționarea strategică a Combinatului și reorientarea către piața românească, transparentizarea procesului decizional și stabilirea tuturor deciziilor manageriale în România, optimizarea costurilor de producție și reducerea dependenței față de unii furnizori, valorificarea activelor neproductive și redundante și atragerea finanțării necesare pentru asigurarea continuității activității și dezvoltare.
Europarlamentarul USR, Dan Barna, a anunțat că Republica Moldova se va alătura, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, programului Europa Creativă. Acest lucru se va întâmpla pe 1 ianuarie 2026.
„Decizia va permite organizațiilor moldovenești să participe alături de partenerii din UE la proiecte culturale ce promovează cooperarea transfrontalieră, mobilitatea artistică și diversitatea culturală. Moldova este Europa”, a transmis Dan Barna.
Acordul se va semna pe 2 septembrie, în prezența Comisarului Glenn Micallef - cu portofoliul pentru echitate intergenerațională, tineret, cultură și sport - şi marchează un moment cheie în integrarea culturală europeană a Republicii Moldova, a precizat Barna.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus luni schimbarea încadrării juridice în dosarul vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.
Inițial, politicianul a fost cercetat în dosarul privind instigarea la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și pentru comunicare de informații false. De luni, procurorii din cadrul Parchetului General îl acuză pe Georgescu de complicitate la fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare falsă în formă continuată.
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, a transmis Parchetul General.
Călin Georgescu a fost informat de procurori despre noile acuzații.
Comuna Matca, una dintre cele mai importante zone legumicole din România, beneficiază acum de acces permanent la apă potabilă. Este un pas uriaș pentru comunitate și un model de bune practici în utilizarea fondurilor europene.
Consiliul Județean Galați, împreună cu Primăria Matca și cu echipa de la Apă Canal, a finalizat cu succes una dintre cele mai mari investiții în infrastructura de apă și canalizare din județul Galați. Este singurul proiect din țară, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă pentru infrastructura de apă și canalizare, în cadrul căruia au fost finalizate integral lucrările.
„Când vedem cât de mult s-a modernizat comuna Matca, nu putem decât să fim mândri. Fiecare pas, fiecare zi de muncă și fiecare decizie luată au contribuit la această reușită remarcabilă. Pentru mine, acest proiect înseamnă mult mai mult decât o investiție în infrastructura de apă și canalizare – este un simbol al respectului față de oameni, față de viitor și față de potențialul uriaș pe care îl are județul nostru. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest demers: echipei de la Apă Canal, autorităților locale din Matca și colegilor din Consiliul Județean. Acest succes ne dă încredere să mergem mai departe cu aceeași determinare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În județul Galați s-au derulat proiecte de infrastructură de apă și canalizare cu o valoare totală de peste 520 de milioane de euro, finanțate prin diverse programe europene (ISPA, POS, POIM, PDD). Din această sumă, aproximativ 250 de milioane de euro au fost investiți în ultimii 5-6 ani, perioadă în care comuna Matca a beneficiat de investiții de 37 de milioane de euro.
Prin POIM si PDD, lucrările au fost implementate în 22 de localități: municipiul Galați, Matca, Șendreni, Braniștea, Independența, Piscu, Tudor Vladimirescu, Fundeni, Smârdan, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Liești, Ivești, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Tecuci, Cosmești, Movileni, Berești și Berești Meria. Dintre acestea, în 16 unități administrativ-teritoriale lucrările au fost deja finalizate, iar în alte 6 (Șendreni, Braniștea, Piscu, Independența, Tudor Vladimirescu și Fundeni), investițiile continuă în prezent prin Programul Dezvoltare Durabilă.
În total, la nivelul județului Galați, au fost construiți aproape 1000 de kilometri de rețele de apă și canalizare, o parte semnificativă din această infrastructură fiind realizată în comuna Matca. Doar aici s-au executat peste 105 km de rețea de apă potabilă, 92 km de rețea gravitațională de canalizare și 8,7 km de rețea sub presiune, însumând aproape 206 kilometri de rețele.
Investițiile din Matca includ și două stații de pompare, o gospodărie de apă complet echipată, 641 de hidranți pentru situații de urgență, precum și 3.962 de branșamente la rețeaua de apă și 3.962 de racorduri individuale la canalizare, alături de 20 de stații de pompare a apei uzate și 2.206 cămine de vizitare.
„Proiectul este construit pe principii de sustenabilitate – demonstrând grija pentru sănătatea oamenilor, respectul pentru mediu și sprijinul real pentru dezvoltarea economică locală. Energia electrică necesară funcționării întregului sistem este „energie verde”, produsă prin 580 de panouri fotovoltaice amplasate în cadrul Gospodăriei de apă.
Acest proiect este dovada că, atunci când lucrăm în echipă, putem construi un viitor mai bun pentru fiecare locuitor al județului Galați” a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Primăria Municipiului București va primi fonduri europene suplimentare de pentru termoficare. Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă suplimentară de 126 milioane lei (peste 16,5 milioane euro) pentru proiectul dedicat reabilitării rețelei de termoficare din București, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021–2027.
PMB va semna un act adițional împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru actualizarea bugetului eligibil al proiectului.
Valoarea totală a contractului de finanțare a fost astfel actualizată la 1,76 miliarde lei, iar pentru etapa a II-a, finanțată prin PDD, bugetul total se ridică la 1,7 miliarde lei.
Primăria susține că este investiția „cea mai mare din ultimele decenii” în rețeaua de termoficare a orașului.
„Este un pas uriaș pentru eficientizarea sistemului de încălzire centralizată. Vom reduce semnificativ pierderile de agent termic, creștem eficiența energetică și, cel mai important, îmbunătățim confortul cetățenilor”, se arată într-un comunicat al PMB.
Error: No articles to display