Reduceri de personal în administrație: proiectul de lege a fost publicat Recomandat

Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică proiectul de reformă în administrația publică, care prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 10%. Documentul urmează să fie adoptat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare, fiind un element esențial pentru elaborarea bugetului de stat pe acest an.

Autoritățile estimează că aplicarea măsurilor propuse ar putea reduce cheltuielile statului cu peste trei miliarde de lei în 2026 și cu aproape șase miliarde anual după această perioadă.

Reducerea costurilor va fi realizată prin reorganizarea instituțiilor, tăierea sporurilor și a posturilor, fără a fi afectate salariile de bază ale angajaților. La nivelul administrației locale, proiectul prevede o diminuare clară cu 10% a posturilor ocupate.

Printre măsurile punctuale se numără eliminarea a peste 6.000 de posturi de consilieri personali și reducerea cu 25% a posturilor din instituțiile prefectului. De asemenea, salariul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice va fi plafonat, iar angajații din instituțiile subordonate Ministerului Dezvoltării vor avea salariile limitate prin grile de salarizare. Vor fi reduse și numărul de membri ai consiliilor de administrație pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și pentru Agenția Națională pentru Locuințe.

Proiectul introduce și măsuri fiscale: impozitul pentru clădirile construite ilegal va fi majorat cu 100% pentru următorii cinci ani, iar persoanele cu datorii la stat vor avea restricții la vânzarea sau achiziția de locuințe și autovehicule. De asemenea, statul va putea reține taxe și impozite neplătite direct din indemnizațiile de handicap sau din ajutoarele sociale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display