Alexandra Dobre

Premieră națională, la Galați. Un aparat modern pentru diagnosticarea cancerului de piele va fi achiziționat pentru un spital din oraș. Este vorba despre Spitalul de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva din Galați care este dotat cu aparatură modernă în cadrul unui proiect european lansat anul trecut de reprezentanții Consiliului Județean.

Aparatul unic în țară se mai găsește în doar trei unități medicale din Germania, Franța și Olanda, costă 160.000 de euro, funcționează pe bază de lumină și nu iradiază pacientul, așa cum se întâmplă în cazul computerului tomograf. Pe lista de cumpărături a autorităților mai sunt echipamente necesare pentru depistarea hepatitelor cronice, a cirozelor hepatice și a bolilor cu potenţial endemo-epidemic. Reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că prin aceste achiziții, la Galați se încearcă formarea unui centru de excelență pentru depistarea și tratamentul bolilor de piele. La final, la unitatea medicală gălățeană ar urma să vină pacienți din întreaga regiune și din alte zone ale țării.

Tot la spitalul din Galați s-a construit un corp de clădire. Acesta are demisol și parter și va înlocui cea mai mare parte a vechiului spital. Obiectivul va fi inaugurat în curând.

Șoferii nu vor mai fi amendați dacă nu prezintă în original, pe hârtie, polița RCA. Ele vor putea fi prezentate și în format electronic, pe telefon, după ce modificările în acest sens vor apărea în „Monitorul Oficial”. Modificările intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în „Monitorul Oficial” al României.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința de miercuri, modificarea și completarea normei privind asigurările auto din România în ceea ce privește articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA.

Dovada încheierii asigurării RCA o constituie:

- polița de asigurare RCA și contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic.

- dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României și numai pentru perioada menționată în aceasta, sau polița de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spațiului Economic European și a Confederației Elvețiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic.

 

Heliportul de la Spitalul Județean Sf.Apostol Andrei din Galați a fost scos la licitație. Este vorba despre proiectarea obiectivului care va fi construit pe parcarea supraetajată, recent inaugurată. Consiliul Județean Galați a lansat procedura pe sistemul de licitații publice, a primit oferte de la firmele interesate și în prezent specialiștii evaluează documentele depuse.

Pentru proiectare, Consiliul Județean are la dispoziție 460.000 de lei, cu acești bani urmând să fie concepute heliportul și un etaj al clădiri cu 150 de locuri de parcare. Proiectantul trebuie să facă studii de teren şi alte analize specifice, documentaţii suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, verificarea tehnică de calitate a proiectului şi a detaliilor de execuţie și să ofere asistenţă tehnică.

La final, parcarea cu heliport de la Galați va deveni cea mai mare construcție de acest tip din România. În prezent, imobilul  are două etaje și o capacitate de 306 locuri, din care 34 sunt destinate persoanelor cu handicap. Dacă totul va merge conform planului, lucrările vor fi gata spre sfârșitul anului viitor.

Autoritățile susțin că heliportul de la Galați va scurta foarte mult perioada în care se face transferul pacienților din elicopter către Unitatea de Primiri Urgențe și va duce Spitalul Județean gălățean în topul unităților medicale din România. Pista de aterizare pentru elicopterul SMURD va fi cea de a cincea dintr-o unitate medicală din țară. De asemenea, va fi al treilea heliport din România pe care se poate ateriza și noaptea. Lucrările la etajul superior și la heliport se vor desfășura fără închiderea clădirii.

Poliţiştii fac miercuri dimineaţă două percheziţii, în judeţul Galaţi, la locuinţele unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de peste 3.700.000 de lei, prin evaziune fiscală.

La data de 26 august 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 2 percheziţii domiciliare, în judeţul Galaţi, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată”, a anunțat IGPR.

În cauză există suspiciunea că, în perioada septembrie 2016 - ianuarie 2019, reprezentanţii unei societăţi comerciale nu ar fi evidenţiat în actele contabile ale societăţii şi în declaraţiile depuse la organele fiscale o parte din veniturile realizate.

De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi evidenţiat în documentele fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii fictive de bunuri şi servicii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 3.734.064 de lei.

La acțiune, alături de polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, participă luptători S.I.A.S.

 

 

A fost publicat proiectul de ordonanță de urgentă care stabilește atributiile clare ale polițistilor, atunci când animalele sunt în pericol. Actul prevede că animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.

De asemenea, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar „acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.”, scrie Digi 24.

În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Poliția Animalelor va avea atribuții inclusiv în ceea ce privește animalele sălbatice și va fi în subordinea Poliției Române.

Proiectul de Ordonanță de Urgență modifică Legea 205/2014 de protecție a animalelor și mai prevede că vor fi transferați, fără examen sau concurs, angajați de la ANSVSA în noua structură.

Ce se înțelege prin situația de pericol pentru animale:

  1. a) rănirea sau schingiuirea animalelor;
    b) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
    c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
    d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
    e) prezența fără supraveghere, pe căile de circulație publică, a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici.

Astfel, polițiștii pot interveni dacă vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:

  1. a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
    b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
    c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
    d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
    e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

 

Centrul pentru bolnavii de Alzheimer din orașul Galați este plin. 24 de pacienți sunt în interiorul unității consrtuite de Consiliul Județean Galați. Ei beneficiază de tratamente moderne.
Primul centru public destinat persoanelor care suferă de Alzheimer funcţionează în Port, într-o clădire care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Imobilul a fost renovat de Consiliul Județean cu bani din bugetul propriu. Investiția a fost de 300.000 de euro.
 
„După o investiție de 300.000 de euro câteva zeci de gălățeni care suferă de Alzheimer beneficiaza de un tratament specific complet și o îngrijire la standarde moderne. M-am implicat în realizarea acestei investiții socio-medicale și rezultatele se văd. Noul centru are asigurată o dotare la parametri funcționali optimi şi personalul necesar îngrijirii bolnavilor. Medicii, asistentele și infirmierele sunt specializate în domeniu”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
Lucrările la centrul Alzheimer din Port au durat aproximativ un an, iar inaugurarea a avut loc la sfârșitul anului trecut.
 
 

Un copil de trei ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Cluj-Napoca. Băiețelul a supraviețuit și a fost dus de urgență la spital, fiind conștient.

Accidentul s-a produs luni seară, într-un bloc de pe Calea Turzii din oraș.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, copilul ar fi căzut de la fereastră în mod accidental.

„Cădere accidentală de la etajul 2. Băiețelul a fost transportat de echipajul/ambulanța SMURD, în stare de conștiență, la spital”, transmite ISU Cluj.

 

 

S-a dat startul lucrărilor la Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgență din Galați. Proiectul este realizat cu fonduri europene în valoare de 2,5 milioane de euro, atrase de Consiliul Județean Galați. Practic, clădirea ambulatoriului se va transforma în totalitate: va fi consolidată, modernizată și dotată cu echipamente moderne.

Ambulatoriul spitalului gălățean funcționează într-o clădire cu trei etaje. Imobilul va fi complet modernizat, iar cabinetele medicale din interior vor fi dotate cu aparatură medicală de ultima generație. De asemenea, clădirea va fi extinsă cu 1500 de metri pătrați, mărindu-și considerabil suprafața. Vor fi 24 de cabinete medicale noi, cu sală de așteptare.


„În contractul pe care îl avem cu constructorul, și mă bucur că este o asociere de firme din Galați cu care am mai avut lucrări, avem 16 luni ca grafic de execuție. Eu sunt sigur că va fi gata mai repede astfel încât să dăm drumul anul viitor... La ora actuală sunt 3.600 de metri pătrați, cu încă 1.500, 1.600 de metri pătrați suprafața va crește cu cel puțin 45%. Clădirea va avea tot trei etaje cu demisol și parter. Așa cum am spus tot timpul venim în fața oamenilor cu fapte, nu cu vorbe”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

 Investițiile în medicina gălățeană realizate de Consiliul Județean sunt fără precedent. În ultimii doi ani suma se apropie de 70 de milioane de euro!

„Cred că ne ducem peste 60 de milioane de euro, aproape 70 de milioane de euro aparatură medicală, construcții, eficiență energetică, consolidarea spitalului, extinderea Ambulatoriului, extinderea Unității de Primiri Urgențe, construcția secției de Radioterapie, construcția parcării supraetajate, construcția prosecturii de la spital. Cu tot cu aparatura medicală achiziționată în 2019 și 2020 ajungem la 70 de milioane de euro”, a precizat Fotea.

Lucrarea de la Ambulatoriul Spitalului Județean se va încheia spre finalul anului viitor.

 

Un pacient infectat cu COVID-19 s-a ales cu dosar penal după ce a plecat, joi, de la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca, fără permisiunea cadrelor medicale.

Potrivit procurorilor, joi, în jurul orei 13.30, anchetatorii au fost sesizaţi de către personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj-Napoca, Clinica medicală I, cu privire la faptul că un pacient depistat pozitiv cu virusul SARS-COV-2 a plecat din incinta unităţii spitaliceşti fără permisiunea cadrelor medicale.

„Astfel s-a sustras transferului către Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, deşi cunoştea că este purtător al acestui virus, nerespectând astfel măsurile cu privire la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

 Ulterior, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj a decis confirmarea măsurii de izolare a acestui pacient şi a hotărât ca măsura de plasare în izolare să se aplice pe o durată de două zile, începând de joi, în spaţiul special desemnat din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

 Procurorii au început urmărirea penală in rem pentru zădărnicirea combaterii bolillor.

Accident groaznic din cauza excesului de viteză. Doi minori de 15 ani au decedat, iar alte trei persoane cu vârste între 15 şi 19 ani au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi între localităţile timişene Comloşu Mare şi Comloşu Mic.

Potrivit IPJ Timiş, autoturismul în care se aflau toţi cei cinci pasageri era condus de un tânăr de 19 ani. Acesta a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina s-a izbit violent de un stâlp.

"În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care trei au rămas încarcerate. Extragerea victimelor a fost foarte dificilă deoarece, în urma impactului autoturismului cu un stâlp de electricitate, acesta s-a rupt şi a căzut peste autoturismul răsturnat. Dintre cele cinci persoane din autoturism, trei au fost transportate la spital în stare de conştienţă, iar două victime au fost declarate decedate", a declarat Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, potrivit Agerpres.

La locul accidentului au ajuns 11 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea şi un echipaj SMURD, echipaje de poliţie şi patru echipaje de la Ambulanţă.

Cele mai citite

Error: No articles to display