Imprimă această pagină

Scandal la vârful Armatei Române: Șeful Statului Major, suspect într-un dosar penal! Recomandat

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a respins marți, într-o postare publicată pe Facebook, acuzațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora este vizat într-un dosar penal privind presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției.

„Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte”, a transmis acesta.

Oficialul militar a subliniat că are încredere că „adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor”, însă a atras atenția asupra „momentului ales” pentru formularea acuzațiilor, în contextul în care dosarul s-ar afla în lucru de aproximativ un an.

„Nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestor acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an”, a mai precizat el.

În mesajul său, Gheorghiță Vlad a făcut referire și la activitatea Armatei Române, susținând că instituția și-a consolidat capacitatea operațională și credibilitatea sub conducerea sa, devenind „un reper de stabilitate și profesionalism”.

Totodată, acesta a afirmat că este pregătit să colaboreze cu organele judiciare și să ofere toate clarificările necesare.

„Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației”, a mai transmis șeful Statului Major al Apărării.

El a concluzionat că își va apăra „adevărul, reputația și credibilitatea instituției” și că are convingerea că „faptele și adevărul vor prevala”.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)