„Din păcate, pentru prima dată de când ocup funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, nu voi putea participa la o ședință a Consiliului Județean. Se întâmplă așa din rațiuni medicale de ordin ortopedic.
Urmez un program de recuperare și sper ca, în cel mai scurt timp, să-mi pot relua atribuțiile. Până atunci, acestea revin celor doi vicepreședinți, Ioan Crina și Ovidiu Rădoi.
Mulțumesc personalului medical de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș pentru profesionalismul de care au dat dovadă.
Vă doresc multă sănătate tuturor!
P.S. Consider că e o eroare decizia Executivului de a nu mai plăti prima zi de concediu medical. Sunt persoane care au suferit accidente care necesită tratament de urgență sau bolnavi cronici care nu sunt nicidecum în situația de a frauda/înșela în vreun fel Casa de Sănătate”- Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu