Consiliul Județean Prahova tratează situația apei potabile din zona Câmpina ca pe o urgență majoră, care afectează direct viața a peste o sută de mii de locuitori. În cursul acestei după-amiezi, președintele Virgiliu-Daniel Nanu a discutat telefonic cu ministra mediului, Diana Buzoianu, solicitând o intervenție rapidă și o coordonare reală între instituțiile aflate în responsabilitatea ministerului.
Președintele CJ a cerut convocarea de urgență a unei întâlniri operative mâine, la ora 15.00, la Barajul Paltinu, cu participarea conducerii Apele Române, ESZ Prahova și ISU, pentru a clarifica situația tehnică și pentru a stabili măsurile imediate necesare reluării furnizării apei potabile în condiții de siguranță.
Cauza crizei este direct legată de deciziile Ministerului Mediului și ale instituțiilor din subordinea sa, care au permis și coordonat lucrările de întreținere la acumularea Paltinu în condițiile în care nivelurile din lac erau scăzute. Asigurările oferite atunci că aprovizionarea cu apă potabilă nu va fi afectată s-au dovedit nefondate, iar turbiditatea crescută a apei a făcut imposibilă tratarea acesteia la parametrii legali, ceea ce a dus la sistarea furnizării pentru zeci de mii de oameni.
În ciuda acestei responsabilități directe, Consiliul Județean Prahova și instituțiile locale continuă să facă tot ceea ce depinde de ele pentru a atenua efectele situației: distribuirea de apă potabilă și menajeră, suplimentarea rezervelor, amplasarea de rezervoare în teren și coordonarea permanentă a intervențiilor.
Nevoia unei soluții rapide și clare este urgentă, iar întâlnirea de mâine trebuie să ofere răspunsuri și decizii concrete. Oamenii din localitățile afectate au nevoie de predictibilitate, iar instituțiile centrale trebuie să își asume rolul și să acționeze în consecință.
Consiliul Județean Prahova rămâne pe deplin angajat să protejeze comunitatea și să preseze pentru adoptarea tuturor măsurilor necesare reluării alimentării cu apă în cel mai scurt timp.