Comunicate

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că partidul său îşi doreşte alegeri locale pe 27 septembrie, aşa cum prevede proiectul legislativ care va fi discutat în…
Guvernul discută, în ședința de joi, o ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale: Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor…
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că noţiunea de poliţist din Codul penal se referă şi…
"Membrii Comisiei pentru buget-finanţe au analizat legea trimisă la promulgare, precum şi cererea de reexaminare (n.r. formulată de preşedintele Klaus Iohannis) şi au hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenţi, să…
Ministerul Justiţiei (MJ) a pus în dezbatere publică, luni, un proiect de lege prin care se doreşte provizoriu stabilirea la 2 ani a duratei cursurilor auditorilor de justiţie admişi la…
Premierul Ludovic Orban a anunțat luni, după ședința conducerii PNL că a decis să atace la CCR legea prin care au fost dublate alocațiile. „Sigur că ne dorim creșterea alocații,…
Aproape jumătate dintre dosarele penale deschise împotriva celor care nu au respectat izolarea și carantina au fost clasate. Românii amendați vor primi banii înapoi. Potrivit datelor făcute publice de către…
Deficitul cronic de personal auxiliar, situaţia sediilor improprii şi subfinanţarea din perspectiva dotărilor materiale şi a infrastructurii IT, sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă în acest moment instanțele…
Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea…

Cele mai citite

Error: No articles to display