Cam puţin doi ani şi jumătate pentru o viaţă de om!
Ştefan Tudor Cârje, tânărul care a provocat la începutul anului 2019 un accident mortal în care a murit o studentă din Suceava, a fost condamnat la doi ani şi j…
Ştefan Tudor Cârje, tânărul care a provocat la începutul anului 2019 un accident mortal în care a murit o studentă din Suceava, a fost condamnat la doi ani şi j…
Negocieri pentru menţinerea în funcţii a unor directori de instituţii subordonate la Ministerul Transporturilor, interceptate de DNA chiar în biroul ministrului…
Tragedia de la unitatea ATI mobilă din curtea spitalului Victor Babeş din Capitală, în care trei pacienţi COVID au murit în urma închiderii instalaţiei de oxige…
Didier Reynders, comisarul pentru Justiţie, a declarat într-un interviu pentru publicaţia Financial Times că practica curţilor constituţionale a unor state euro…
Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul, iniţiat de PNL, care modifică articolul 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea…
Ministerul Afacerilor Interne informează, într-un comunicat de presă, că 10 persoane sunt cercetate pentru săvârşirea unor posibile fapte de natură penală având…
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită reluarea procesului legislativ care permite organizarea concursurilor de admitere în m…
O studentă a fost torturată de un bărbat de 45 de ani cu care avea o aventură, imediat după ce soţia acestuia a aflat întreaga poveste. Ca să se răzbune, bărbat…
Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European, instituţie nouă a UE, a declarat într-un interviu că are nevoie de încă cel puţin 50 de anchetatori şi că de la…