Comunicate

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, va efectua, joi şi vineri, o vizită la Washington, la iniţiativa Ambasadei României în SUA, unde va susţine o prezentare şi va participa la o…
Poliţiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.469 de evenimente, 2.246 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.223 circumscrise situaţiilor de…
Poliţiştii prahoveni au întocmit, duminică, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de către un cetăţean din staţiunea Buşteni care viza…
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizarea USR în legătură cu proiectul de modificare a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. USR susţine în sesizare că…
Ministerul Justiţiei a transmis, vineri, că Raportul Comisiei de la Veneţia apreciază la modul general faptul că legile Justiţiei sunt orientate "în direcţia corectă", deşi au fost adoptate în procedură…
Sesizările AUR privind legile Justiţiei au fost formulate de 38 de deputaţi, numărul minim prevăzut de Constituţie fiind de cel puţin 50, arată Curtea Constituţionala a României în motivările deciziilor…
Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul BCCO Iaşi efectuează, miercuri, cinci percheziţii în municipiul Iaşi, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, într-o cauză având ca…
Două excavatoare pe şenile, o staţie fixă de sortare şi o autobasculantă, în valoare totală de 417.350 de lei, dar şi 3.500 de metri cubi de agregate minerale, în valoare…
Se toarnă zilele acestea covor asfaltic în nordul județului, pe drumul din zona localității Lungești. Doar astăzi se vor turna peste 700 de tone de asfalt, iar lucrările vor continua…

Cele mai citite

Error: No articles to display