Comunicate

Asociația Produs de Cluj, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Timp de trei zile, clujenii…
Timișul a adus în centrul Europei dansuri tradiționale, meșteșuguri și produse culinare specifice. Aproximativ 10.000 de persoane au participat la festival, consolidând prezența românească la Bruxelles. Evenimentul, organizat în cadrul…
Ansamblul Artistic Mureșul reprezintă regiunea noastră la Viena, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Europei. Evoluția celor două ansambluri de dans oferă o oportunitate excelentă de a promova valorile…
Din această primăvară, Primăria Sectorului 3 deschide două noi baze sportive. Acestea sunt amplasate în zona Cartierului 23 August, pe Șoseaua Gării Cățelu, și în zona Vitan, pe Strada Energeticienilor.…
Primăria Sectorului 1 a pus în dezbatere publică ghidul privind finanțările nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005, documentul stabilind regulile prin care organizațiile nonprofit vor…
Lerești Living Lab, județul Argeș și Regiunea Sud-Muntenia, prezentate la Parlamentul European ca model de bună practică în prevenția cancerului, în cadrul unui eveniment organizat de consorțiul proiectului de cercetare-inovare…
Manifestările au adus tradiția și muzica live la Domeniul Regal Săvârșin. Evenimentul dedicat tradițiilor, culturii și spiritului autentic românesc a avut loc în perioada 25–26 aprilie, la Domeniul Regal Săvârșin.…
În urma evaluării realizate de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT), s-a făcut anunțul oficial în cadrul unei conferințe la Timișoara la care am participat și eu.…
Zilele trecute, județul Sibiu a devenit un punct important pe harta administrației publice din Europa de Sud-Est, găzduind cea de-a 21-a Adunare Generală a NALAS (Rețeaua Asociațiilor de Autorități Locale…