Cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Palatul Culturii din Bistrița a găzduit spectacolul caritabil „Am autism și sunt uimitor” , un eveniment plin de emoție, dedicat copiilor și tinerilor cu autism.
A fost o seară în care publicul a avut ocazia să privească dincolo de aparențe și să descopere frumusețea, sensibilitatea și talentul autentic al fiecăruia dintre ei.
De la înființarea Centrului „Micul Prinț”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud susține constant astfel de manifestări, contribuind la crearea unei comunități mai deschise, mai înțelegătoare și mai aproape de nevoile fiecărui copil.
Prin prezența domnului vicepreședinte Cristian Cârlig la eveniment, a fost transmis un mesaj de solidaritate și susținere pentru aceste inițiative care aduc speranță și încredere.