Craiova a fost gazda reprezentanților EUNIC România, rețeaua care reunește 19 de institute culturale europene și reprezentanțe culturale diplomatice.
Desfășurată în sediul Primăriei, în prezența lui Cosmin Corâțu – viceprimar al muncipiului Craiova, a președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile și a directorului artistic al Teatrului Național Marin Sorescu și președinte al Festivalului International Shakespeare, Craiova, Vlad Drăgulescu, întâlnirea a avut ca scop principal posibilitatea de a crea, la Craiova, un hub cultural european temporar, printr-un parteneriat strategic între rețeaua EUNIC România și administrațiile locală și județeană, ONG-uri, universități, artiști independenți locali și grupuri comunitare.
Conceput ca o casă a Institutelor Europene, proiectul aduce orașului gazdă o ofertă culturală multidisciplinară, incluzând expoziții, discuții, ateliere, proiecții, întâlniri cu artiști, sesiuni de networking și activități de construire a comunității.