Consiliul Județean Satu Mare a aprobat crearea unui parteneriat de colaborare între administrația publică, mediul de afaceri și mediul educațional universitar denumit "Consiliul Economic Consultativ al Județului Satu Mare."
Scopul acestui grup de lucru este să aducă la aceeași masă specialiști din domenii diferite, care să identifice împreună soluții practice pentru viitorul județului nostru. Vorbim despre atragerea de investiții, accesarea fondurilor europene, sprijinirea antreprenorilor locali, promovarea județului în țară și în străinătate și creșterea atractivității economice și turistice a județului.
Un rol esențial al acestui consiliu este consolidarea unui dialog constant și coordonat cu mediul economic și instituțiile universitare din județ, astfel încât deciziile care pot influența dezvoltarea comunității să fie luate împreună cu actorii principali – cei direct implicați în crearea locurilor de muncă, asumarea riscurilor economice prin întreprinderi și formarea forței de muncă de specialitate.