Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, s-a întâlnit cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții și ai Fondului European de Investiții. Întâlnirea a avut loc la sediul MIPE.
„Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării și explorarea noilor oportunități de colaborare în domeniul investițiilor și proiectelor europene. Ministrul Câciu a reiterat sprijinul valoros oferit de BEI, care a contribuit semnificativ la definirea strategiilor sectoriale, pregătirea proiectelor de calitate și atingerea obiectivelor programelor susținute”, a anunțat partea română.
Asistența tehnică a BEI pentru perioada 2021-2027 se va concentra pe sprijinirea proiectelor, agenda de reforme structurale a României, investițiile din sectorul public, creșterea absorbției fondurilor UE și pregătirea următoarei perioade de programare.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național. Evenimentul celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale națiunii române, a declarat președintele.
„Ziua Drapelului Național celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale națiunii române. Tricolorul a marcat, începând cu anul 1848, marile evenimente istorice care au dus la crearea statului național român, independent, unitar și democratic. Culorile drapelului au însuflețit generație după generație, în lupta pentru împlinirea marilor idealuri naționale - asigurarea independenței, triumful libertății, instaurarea democrației și a statului de drept și integrarea României în NATO și Uniunea Europeană. Onorăm Drapelul Național ca simbol al înaltelor valori naționale pe care le reprezintă și, totodată, ne amintim cu recunoștință de toți înaintașii care au slujit și s-au sacrificat pentru apărarea acestora – de la pașoptiști până la actualii veterani ai forțelor armate, care au participat recent în teatrele internaționale de operații. Astăzi, Drapelul Național flutură alături de steagurile aliaților și partenerilor noștri, împreună cu care împărtășim valori și idealuri comune în misiuni internaționale desfășurate sub egida NATO, UE sau ONU”, a transmis președintele României.
Klaus Iohannis a mai spus că „Ziua Drapelului Național este un bun prilej de a reafirma valorile fundamentale ale națiunii noastre și de a acționa împreună pentru consolidarea coeziunii și împlinirea marilor aspirații naționale.”
„Simbol al identității românești, Drapelul Național reprezintă un element unificator pentru români, oriunde s-ar afla. Tricolorul este prezent în momentele de cumpănă sau de bucurie, la evenimente naționale și internaționale, în instituții, la parade sau cu prilejul competițiilor sportive. Dragi români, să rămânem uniți în jurul Drapelului Național și să acționăm energic pentru consolidarea democrației, a statului de drept, a egalității de șanse și pentru edificarea unei societăți libere și prospere, parte a marii familii europene”, a adăugat Klaus Iohannis.
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a criticat Ordonanța de Urgență a Guvernului PSD-PNL prin care demnitarii care locuiesc în casele de protocol sunt scutiți de plata chiriei și a întreținerii. „RA-
APPS a fost transformat de PSD-PNL în hotelul de lux pe bani publici pentru demnitari”, a spus Moșteanu.
Potrivit liderului USR „ultima ordonanță de urgență adoptată de Guvern, care scutește demnitarii de la plata chiriei și a întreținerii pentru locuințele de protocol, arată care le sunt interesele reale: Noi și noi privilegii pentru ei.”
În timp ce milioane de români suferă zilnic din cauza scumpirilor, din cauza celei mai mari inflații din Europa și luptă ca să-și poată achita facturile, demnitarii vor primi locuințe de lux plătite integral din bugetul public. Până și energia, gazele, apa și canalizarea vor fi achitate de stat. Este o insultă la adresa oamenilor care muncesc cinstit și trebuie să achite din taxele lor privilegiile unora. USR va vota împotriva acestei Ordonanțe în Parlament. Solicit liderilor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, să respingă ordonanța privilegiilor. Nu e normal să crești taxele, iar apoi să vii cu ordonanțe pentru privilegiați”, a precizat Ionuț Moșteanu.
Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, s-a întâlnit cu delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Ina Coșeru, președintele Comisiei pentru politică externă și integrare europeană. La eveniment a fost prezent și Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București.
Potrivit părții române, discuțiile au vizat sprijinul României în dezvoltarea economiei Republicii Moldova, transformarea Republicii Moldova într-un hub pentru reconstrucția Ucrainei și menținerea unui dialog constant cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a asigura un grad ridicat de absorbție al fondurilor disponibile.
MIPE este dedicat colaborării și progresului, iar această întâlnire reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale, au precizat reprezentanții ministerului.
Liderii PSD și PNL se întâlnesc marți, pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. Primul tur ar putea fi pe 15 sau pe 29 septembrie, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul i-a cerut ministrului liberal de Interne să pregătească documentul privind organizarea scrutinului. Solicitarea a fost făcută în timpul ședinței de Guvern de săptămâna trecută.
„În urma deciziilor din coaliția de guvernare, îi solicit domnului vicepremier și ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale”, a declarat Marcel Ciolacu.
Turul doi al alegerilor prezidențiale va fi organizat la două săptămâni distanță de primul tur. Liberalii au solicitat ca alegerile prezidențiale să se desfășoare spre finalul anului, în timp ce pe social-democrații au optat pentru păstrarea înțelegerii inițiale.
Cooperarea economică, valorile comune și conexiunile între cetățenii noștri fac și mai puternice relațiile româno-italiene, a declarat premierul Marcel Ciolacu la finalul întrevederii cu președintele italian Sergio Mattarella.
”Italia este partener strategic și prieten apropiat al României. Parteneriatul nostru consolidat se bazează pe relații politice, economice și culturale deosebit de strânse și a devenit mai puternic prin prezența în Italia a uneia dintre cele mai mari comunități românești și, în România, a comunității istorice și societății active de oameni de afaceri italieni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu președintele Sergio Mattarella.
Cea de-a treia ședință comună de Guvern desfășurată la 15 februarie 2024 la Roma reprezintă o dovadă a caracterului strategic și privilegiat al relației bilaterale, a adăugat prim-ministrul României.
Un punct important al discuțiilor de astăzi de la Palatul Victoria s-a referit la românii din Italia, una din cele mai numeroase comunități românești din străinătate.
”Mulțumim autorităților italiene pentru tot ce au făcut în sensul integrării comunității românești, respectării drepturilor și recunoașterii beneficiilor pe care aceasta le aduce societății italiene. Apreciez în mod deosebit contribuția statului italian la menținerea legăturii românilor care studiază, muncesc și trăiesc în Italia cu țara de origine, cu limba română”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu.
Cooperarea economică a reprezentat un alt subiect important al dialogului, în condițiile în care anul trecut schimburile comerciale bilaterale au înregistrat o valoare record, depășind 20 de miliarde de euro. ”Cooperarea economică este pilon al relației noastre bilaterale. Italia este al doilea partener comercial al României, a doua piață de destinație a exporturilor românești și a doua țară de origine a importurilor în țara noastră”, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a apreciat, de asemenea, nivelul excelent al cooperării bilaterale și dialogului în domeniul securității și apărării și a mulțumit președintelui Sergio Mattarella pentru participarea Italiei la misiunea de Poliție Aeriană Întărită și la programele de instruire comună cu piloții Forțelor Aeriene Române, în perioada 2021-2023.
În acest context, oficialul român a arătat că Italia poate avea o contribuție substanțială la viziunea României de transformare a Mării Negre într-o zonă a păcii, securității și conectivității, prin dezvoltarea cooperării între statele cu interese comune din regiune, pe de o parte, și dintre acestea și comunitatea euroatlantică, cu sprijinul NATO și al UE, pe de altă parte.
De asemenea, prim-ministrul României a apreciat eforturile Italiei pentru includerea și promovarea susținerii Ucrainei pe agenda G7, subliniind, totodată, că securitatea Republicii Moldova este strâns conectată de stabilitatea din regiunea Mării Negre.
Avansarea procesului de extindere atât în ceea ce privește candidații din Balcanii de Vest, cât și cei din Est – Ucraina și Republica Moldova, consolidarea pieței interne, convergența și competitivitatea, următorul buget al UE și extinderea Schengen au importanță deosebită pentru România în viitorul ciclu instituțional, a punctat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
În 2024, România și Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, precum și 60 de ani de la ridicarea relațiilor la nivel de Ambasadă.
Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu omologul său din Coreea de Sud. Cei doi au discutat despre situația de securitate internațională și perspectivele cooperării dintre România și Coreea de Sud. România a decis să cumpere obuziere autopropulsate de la o companie din Coreea de Sud.
Cei doi miniștri au discutat despre securitatea internațională.
„Am discutat cu ministrul apărării din Republica Coreea, Won-sik Shin, despre situația de securitate internațională și perspectivele cooperării în domeniul apărării între România și Republica Coreea. De asemenea, am vorbit despre principalele amenințări și riscuri din regiunea Mării Negre și a Balcanilor de Vest pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Profilarea Mării Negre ca un spațiu de interes strategic pentru statele democratice reprezintă un obiectiv important al dialogului strategic bilateral”, a anunțat ministrul român.
România va cumpără obuziere moderne de la o companie din Coreea de Sud.
„Totodată, am salutat desemnarea companiei Hanwha Aerospace Co. Ltd. drept câștigătoare a procedurii competitive pentru achiziționarea de către România a trei sisteme obuzier cal. 155 mm de nivel Batalion, incluzând 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder, echipamente de sprijin și o cantitate inițială de muniții specifice”, a precizat Angel Tîlvăr.
Premierul român Marcel Ciolacu a prezidat marți, împreună cu prim-ministrul din Bavaria Markus Söder, o ședință comună de guvern. În cadrul acesteia s-a discutat despre alegeri, economie, securitate, comunitate. Părțile au semnat un memorandum.
Ședința comună a guvernelor din România și Bavaria a avut loc marți.
Marcel Ciolacu a ajuns luni, la München, la invitația șefului guvernului bavarez, Markus Söder „pentru a celebra împreună împlinirea a 25 de ani de cooperare instituționalizată între România și Bavaria”. Marți cei doi lideri au avut discuții și apoi au prezidat ședința comună a celor două guverne.
„Prezența mea aici este dovada relațiilor excelente de cooperare dintre România și Bavaria și vine în continuarea vizitei Prim-ministrului Markus Söder la București, în luna februarie a anului trecut, când declarația noastră guvernamentală comună a fost adaptată la contextul actual. Prin aceasta s-a impulsionat inclusiv reluarea lucrărilor Comisiei mixte guvernamentale România-Bavaria. Împreună cu miniștri români și deputatul minorității germane, am luat parte la prima ședință comună de guvern dintre România și Bavaria, în care am abordat o gamă largă de subiecte, de la dosare de politică externă și europeană, la agenda de securitate, cooperare economică, cooperare pe linie de afaceri interne, afaceri sociale și muncă”, a declarat Marcel Ciolacu.
Cei doi lideri au mai discutat despre alegeri, extinderea UE, spațiul Schengen și războiul din Ucraina. În timpul evenimentului, miniștrii economiei român și bavarez au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor.
Europarlamentarul Mihai Tudose a comentat rezultatul alegerilor de duminică pentru Primăria Capitalei. Două partide aflate la putere au fost înfrânte de un independent, asta înseamnă democrație, a spus Tudose.
Liderul PSD a făcut comentariile după aflarea primelor estimări privind votul de duminică din București.
„Ce să fac? Să le reproșez bucureștenilor că așa au votat? Până la urmă e un exercițiu democratic și nu e decât o probă că în România democrația chiar funcționează. Apropo de domnul Cioloș care a cerut observatori că se fură alegerile. Adică două partide aflate la putere au fost înfrânte de un independent. Asta înseamnă democrație”, a explicat Mihai Tudose.
Reprezentantul PSD mai spune că partidul său și-a învățat lecția în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an.
„Domnul Nicușor Dan a fost independent, dar cu trei partide în spate”, a precizat Tudose.
Candidatul independent Nicușor Dan a câștigat fără emoții alegerile pentru Primăria Capitalei. Candidata PSD, Gabriela Firea, s-a situat pe locul doi.
Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române. Modernizăm Legea cetățeniei române pentru că a rămas anacronică, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Proiectul realizat de Ministerul Justiției și aprobat de miniștri va fi trimis Parlamentului în vederea dezbaterii și adoptării.
„Modernizăm Legea cetățeniei române pentru că a rămas anacronică! Proiectul prezentat de Ministerul Justiției este așteptat inclusiv în contextul adaptării la unele soluții care derivă din procesul de aderare la Visa Waiver și din obiectivele asumate prin PNRR. În sens mai larg, o intervenție legislativă este mai mult decât necesară pentru a adapta normele legale la realitățile actuale. Va fi o lege care va oferi respect fiecărei persoană care dorește să devină cetățean român. Însă, foarte important, în egală măsură va fi o lege care va asigura integritatea procesului de dobândire a cetățeniei române și eliminarea posibilelor fraude. Proiectul de lege adoptat astăzi în Guvern este rezultatul unui proces amplu de dezbatere publică demarat la începutul lunii februarie. Este necesar să fie adoptat în procedură de urgență, vom solicita acest lucru Parlamentului și fac un apel la colegii senatori și deputați să ne acorde sprijin în acest sens”, a transmis Alina Gorghiu.Principalele modificări aduse de proiect vizează următoarele aspecte:
-Intervenții punctuale care asigură transpunerea unor obiective din PNRR și facilitează aderarea la programul Visa Waiver.
-Digitalizarea procesului de obținere a cetățeniei române prin dezvoltarea unei aplicații informatice prin care cei care vor să devină cetățeni români vor putea urmări online stadiul soluționării dosarelor.
-Cardul de cetățenie va face dovada acesteia în locul certificatului eliberat în format hârtie.
-Identitatea titularului cardului de cetățenie va fi confirmată biometric prin imaginea facială și amprente digitale, întocmai procedurii urmate în cazul obținerii unui pașaport.
-Armonizarea reglementărilor naționale cu prevederile unor convenții la care România este parte.
-Asigură integritatea procesului de dobândire/redobândire a cetățeniei române și eliminarea posibilelor fraude.
Error: No articles to display