Birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare care funcționează în fiecare județ și sector al Bucureștiului continuă înscrierile de la distanță, online, pentru cei care doresc să participe la concursurile de admitere în învățământul universitar sau postliceal militar sau la cursurile de formare a ofițerilor/subofițerilor în activitate - anul universitar/școlar 2020-2021, ori vor să urmeze un program de formare a soldaților/gradaților profesioniști.
? Criteriile specifice de recrutare sunt următoarele:
?Învățământ universitar (OFIȚERI): 771 de locuri :
a) să aibă vârsta de cel mult 26 de ani - 24 de ani pentru aviație-naviganți - împliniți în anul organizării concursului de admitere;
b) să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
c) să nu fi parcurs, în întregime sau parțial, un program de studii universitare de licență cu finanțare de la bugetul de stat, iar în cazul în care a parcurs un astfel de program de studii, să menționeze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că a achitat/achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat.
?Cursul de formare a ofițerilor în activitate - 5 locuri la serviciul MUZICI MILITARE
Mai multe informații găsiți aici: https://bit.ly/34RMQfF
? Învățământ postliceal militar: MAIȘTRI MILITARI - 531 de locuri și SUBOFIȚERI - 481 de locuri
a) să aibă vârsta de cel mult 28 de ani împliniți în anul organizării concursului de admitere;
b) să fie absolvenți ai învățământului liceal, militar sau civil, cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
c) să posede permis de conducere auto valabil, categoria B și C, eliberat de către autoritățile române - NUMAI candidații pentru subofițeri în armele „auto“, „geniu“ și „tancuri“.
?Cursul de formare a subofițerilor în activitate:
- 40 de locuri la specialitatea militară SANITAR;
- 37 de locuri la serviciul MUZICI MILITARE;
- 60 de locuri la arma FORŢE PENTRU OPERAŢII SPECIALE, repartizate astfel: - 20 de locuri la specialitatea militară FORŢE SPECIALE și 40 de locuri la specialitatea militară PARAŞUTIŞTI COMANDO.
Mai multe informații găsiți aici: https://bit.ly/34RMQfF
?SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST - 2810 locuri: https://bit.ly/2RfmM8n
a) vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
b) absolvent cel puţin al învăţământului general obligatoriu, în condiţiile prevăzute d eLegeaeducaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
c) permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române - NUMAI pentru arma "auto" şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma "geniu".
? Ordinea etapelor pe care le vei parcurge este următoarea:
1️⃣ Înscriere - prin e_mail sau telefonic
Pentru începerea procesului de recrutare trebuie să contactezi personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparții cu domiciliul, la numerele de telefon și/sau adresele de e_mail care pot fi descărcate accesând unul dintre următoarele link-uri:
? https://bit.ly/33DgbJV
? https://bit.ly/3brzI2M
? https://bit.ly/2Rki5dB ŞI https://bit.ly/2xVhtUW (ambele)
E_mail-ul trimis la biroul informare-recrutare de care aparții trebuie să conțină: ✅numele, ✅prenumele și✅ datele de contact (adresă, număr de telefon),✅ data nașterii, ✅studiile absolvite sau în curs de absolvire și ✅categoria de personal, instituția de învățământ/ cursul de formare (iar în cazul posturilor de SGP - județul și garnizoana) pentru care optezi.
2️⃣ Selecție - este suspendată pe perioada stării de urgență
Selecția aptitudinală generală constă în:
- probe psihologice (test de aptitudini, de personalitate și situațional);
- probe fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 40 sec. ; alergare pe distanța de 2000 m cu baremul de 10 min.);
- interviului de evaluare finală.
3️⃣ Vizita medicală - este suspendată pe perioada stării de urgență
Baremul medical, privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar poate fi consultat aici: https://bit.ly/2YLbmMq
4️⃣ Selecție specială (medicală și/sau psihologică suplimentară), dacă este cazul (numai pentru marină și aviație- naviganți) - este suspendată pe perioada stării de urgență
5️⃣ Întocmirea dosarului de candidat și completarea cererii de înscriere - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare
6️⃣ Concursul de admitere - datele deja stabilite pot suferi modificări (amânări) în funcție de situația existentă SAU repartizarea computerizată în funcția aleasă, prin concurs pe bază de punctaj.
Despre probele de concurs aflați din următoarele documente:
? Învățământul universitar militar de licență (3-6 ani): http://bit.ly/36y8sxu
? Învățământul postliceal militar (1-2 ani): http://bit.ly/2T34wRx
?Puteți obține mai multe informații și consiliere de specialitate stând de vorbă cu personalul recrutor, telefonic.
Numerele de telefon sunt disponibile aici:
? https://bit.ly/33DgbJV
? https://bit.ly/3brzI2M
? https://bit.ly/2Rki5dB ŞI https://bit.ly/2xVhtUW (ambele)
La prelungirea stării de urgență, PSD a anunțat că preia puterea în Parlament. Prima ședință de vot final după prelungirea stării de urgență are loc joi în Camera Deputaților. Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis miercuri că vor fi modificate două ordonanțe de urgență emise de Guvern și vor fi introduse reguli noi pentru amanarea ratelor dar vor aparea si anumite masuri fiscale pentru firme.
Marcel Ciolacu: "Așa cum am promis, corectăm în Parlament ordonanțele guvernului PNL. Este cea mai rapidă modalitate de a veni în sprijinul economiei. Asta, după ce liberalii au blocat la Curtea Constituțională proiectele de lege privind amânarea plății ratelor bancare și a utilităților, votate de ÎNTREG PARLAMENTUL (cu excepția PNL)!
Astăzi, în comisiile de specialitate, am susținut și votat:
⚠️ eliminarea dobânzii la dobândă pentru #toate tipurile de credit;
⚠️ posibilitatea ca și #restanțierii – care sunt cei mai vulnerabili - să beneficieze de amânarea ratelor;
⚠️ extinderea măsurilor de amânarea a ratelor la creditele bancare și pentru #firmele ale căror venituri s-au diminuat cu 15% din cauza crizei (nu cu 25% așa cum prevăzuse Guvernul PNL);
⚠️ posibilitatea amânării ratelor, cu până la 18 luni, pentru #producătoriiagricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei;
⚠️ #extinderea, până la 25 octombrie, a termenului de plată pentru impozitul pe profit;
⚠️ acordarea unei #bonificații de 10% TUTUROR firmelor care achită la scadențele normale impozitul de profit (corectând discriminarea făcută de PNL).
Mâine, cele două proiecte vor intra la votul final.
Solicit PNL o minimă decență, de a nu-și contesta la Curtea Constituțională proiectele de lege care aprobă ordonanțele emise de propriul guvern. NU SERVEȘTE NIMĂNUI BLOCAREA POLITICĂ a unor prevederi legale de maximă importanță și ajutor pentru români și pentru economia țării!
#OUG37/2020 #OUG 33/2020 #GuvernațiNUmaiMimați".
Premierul Orban l-a numit pe Streinu-Cercel iresponsabil, în cadrul unei intervenții la TVR. Se pare ca, dintre toate propunerile lui Cercel, cea care a scandalizat cel mai mult specialiștii a fost scoaterea din familii a bătrânilor peste 65 de ani și trimiterea lor în carantină forțată.
„Dl Adrian Streinu-Cercel vorbește în nume personal. Critic sever aruncarea în spațiul public a unor propuneri care nu au intrat prin filtrul analizei guvernamentale.
Nu există nici cea mai mică intenție privitoare la părinții și bunicii noștri de a-i menține în izolare o perioadă atât de lungă sau Doamne-ferește de a asigura un spațiu de carantină și ruperea de familii.
Transmiterea publică a unei astfel de propuneri nu face bine nimănui și consider că este un act iresponsabil care vine din partea unui profesor considerat un specialist în epidemiologie, dar în ce privește măsurile pare că nu înțelege deloc societatea”, a declarat Orban la TVR.
"În ianuarie, când în China era deja izolare masivă și o bătălie cumplită cu acest virus, Comisia Europeană a consultat toate statele membre. Toți au spus că sistemele lor de sănătate nu au nicio problemă cu acest virus. Rezultatul l-am văzut acum: zeci de mii de morți în Europa, în grădina acelor lideri care, în ianuarie, au raportat Comisiei Europene că nu au nicio problemă. Au și fost atenționați înainte de declanșarea pandemiei. Câtă incompetență să fie când, pe 11 martie, la vârful statului se spunea că e o simplă răceală, o gripă.
Aș da un mandat de președinte pentru 6 luni la Palatul Victoria", a declarat Traian Băsescu, în direct la postul de televiziune B1 TV.
Despre reacția autorităților române, Traian Băsescu a punctat faptul că au întârziat cu vreo trei săptămâni, „dar au făcut", una dintre cele mai bune decizii fiind separarea pacienților COVID-19 de restul, în unități spitalicești diferite.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, 21 aprilie a.c., ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a informat Administrația Prezidențială.
"În perioada 19 aprilie, ora 6,00 - 20 aprilie, ora 6,00, un număr de 2.433 militari şi 528 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară în 445 misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane", se arată într-un comunicat al MApN.
442 de dosare penale au fost întocmite, până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică. Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.857.219 de lei.
Printre celelalte informații transmise astăzi de autorități mai sunt: 17.473 persoane se află în continuare în carantină instituţionalizată, iar alte 47.003 sunt în izolare la domiciliu.
Până în prezent au fost efectuate 93.611 de teste pentru coronavirus, iar în ultimele 24 de ore au fost confirmate 328 de noi cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Bilanțul total a ajuns la 8.746. Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu coronavirus sunt în judeţul Suceava şi în Bucureşti.
“Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susţinută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile şi bineînţeles că există şi criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susţine sistemul de sănătate”, a explicat Alexandru Rafila.
De asemenea, Rafila a precizat că o astfel decizie de reluare a activităţilor nu trebuie neapărat să fie extinsă la nivel naţional, ci măcar la nivel local, astfel încât în cazul acelor judeţe care întrunesc criterii de admisibilitate să se poată ridica o parte dintre măsuri şi restricţii, scrie epochtimes.ro
“Asta depinde de guvern, cum gândeşte să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziţie al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm este lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim”, a adăugat profesorul Rafila.
Mâine la Camera Deputaţilor, 12 aleşi vor participa la şedinţa Birolului Permanent, iar joi va avea lor prima şedinţă de plen, informează Antena3. În sală nu vor fi mai mult de 30 de persoane şi vor fi respectate toate măsurile de precauţie.
Marti, la Camera Deputaților, 12 aleși vor participa fizic la ședința biroului permanent, iar joi va avea loc prima ședință de plen a Camerei Deputaților, din aceasta criză, la care vor fi în sală liderii grupurilor parlamentare, cei care vor putea sa ia cuvântul direct și nu prin telefon, așa cum s-a întâmplat în ultima lună, scrie stiripesurse.ro.
Potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 545 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 58 de luni, la un randament mediu de 3,93% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,556 miliarde de lei... continuarea pe bugetul.ro