Ministrul Educației, Daniel David, a semnat contractul pentru implementarea proiectului „Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar". Acesta va viza minimum 15.000 de elevi și 37.500 de cadre didactice din 176 de școli la nivel național.
Finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, proiectul Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar (MIAF) reprezintă o inițiativă strategică pentru sistemul de învățământ preuniversitar, având ca obiectiv principal dezvoltarea alfabetizării funcționale a elevilor din ciclurile primar și gimnazial în cinci domenii cheie: lectură, matematică, științe, educație civică și educație digitală.
„În acest scop, vor fi proiectate și implementate intervenții integrate care includ elaborarea unui cadru de evaluare a nivelului de alfabetizare funcțională (standarde, seturi de itemi și teste de evaluare), dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și implementarea unui mecanism de intervenție pilot vizând alfabetizarea funcțională a elevilor, având ca perspectivă extinderea acestui mecanism la nivel național”, se arată în comunicatul emis marți de Ministerul Educației.
Proiectul vizează următoarele categorii de grup-țintă:
-minimum 15.000 de elevi din 176 de școli din învățământul primar și gimnazial, selectate la nivel național
-minimum 37.500 de cadre didactice (personal didactic de predare și personal didactic de conducere, de îndrumare și control), care vor participa la activități pentru dezvoltarea competențelor profesionale în relație cu alfabetizarea funcțională
Proiectul va fi derulat pe o perioadă de 48 de luni, începând de pe 1 octombrie 2025, în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației (IȘE) și parteneri din cinci județe: casele corpului didactic și inspectoratele școlare din Alba, Argeș, Dolj, Ilfov și Suceava.
Bugetul total al proiectului se ridică la 207.160.606,80 lei, iar finanțarea nerambursabilă din fondurile europene reprezintă 166.709.127,57 lei.
„O problemă esențială a sistemului nostru de educație este legată de nivelul ridicat de analfabetism funcțional, care devine un risc de securitate națională, vulnerabilizându-ne, ca țară, la manipulare (prin narațiuni conspiraționiste) și la subdezvoltare - ca societate bazată pe cunoaștere. Acest proiect completează și permite «pilotări experimentale» pentru demersurile instituționale recent introduse și anume programele remediale la nivelul învățământului primar (prin 2 ore/săptămână) și la nivel gimnazial/liceal (din timpul per disciplină la dispoziția cadrului didactic), programe remediale focalizate pe: (1) consolidarea-fixarea competențelor; (2) dezvoltarea competențelor-țintă, nedezvoltate în demersul standard; (3) utilizarea competențelor în viața cotidiană și (4) dezvoltarea competențelor pentru performanță”, a comunicat ministrul Educației, Daniel David.
Peste 274.000 de conturi au fost alimentate deja pentru plata facturilor de energie din iulie și august. Autoritățile transmite că urmează tranșele viitoare.
Ministerul Muncii anunță că Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru plata facturilor aferente lunilor iulie și august 2025.
Tichetul emis confirmă faptul că solicitantul este eligibil pentru acordarea sprijinului pentru energie.
Vineri, 19 septembrie, ANPIS a efectuat plata pentru primii 274.541 beneficiari de tichet de energie, în valoare totală de 27.384.900 lei. Astfel, începând din 23 septembrie 2025, aceștia vor putea utiliza suma pentru plata facturilor de energie electrică, aferente lunilor iulie și august, susține ministerul.
Procesul de stabilire a eligibilității cererilor înregistrate aferente lunilor iulie și august 2025 este un proces în continuă desfășurare, până la data de 27 septembrie 2025, dată limită de depunere a cererilor raportate la perioada menționată anterior. După această dată, sprijinul financiar va fi acordat începând cu luna în care este depusă cererea, până la 31 martie 2026. Tichetul nu trebuie prezentat la achitarea facturii în oficiile poștale, nu este transmisibil și nu poate fi utilizat pentru alte locuri de consum, în afara celui pentru care a fost acordat.
Informații suplimentare și asistență, privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie, se pot obține prin Call-center ANPIS: 021.9309.
Compania Națională Aeroporturi București a primit din partea unor mari firme internaționale de inginerie 9 oferte de participare la licitația organizată pentru atribuirea celui mai mare și complex proiect de infrastructură aeroportuară din România: proiectarea noului terminal al Aeroportului Internațional ”Henri Coandă” București și a infrastructurii aeroportuare aferente.
Termenul-limită pentru evaluarea ofertelor este data de 5 decembrie 2025.
Principalul obiectiv al proiectului este realizarea noului Terminal de pasageri, cu o suprafață de aproximativ 176.000 mp, care să acomodeze un trafic prognozat pentru anul 2040 de 30 milioane pasageri/an (traficul de pasageri la orele de vârf în noul terminal va putea ajunge la 6.500 de pasageri/oră).
Facilitățile noului terminal vor fi comparabile cu marile aeroporturi europene: minimum 48 de standuri noi de parcare aeronave; minimum 20 de punți de îmbarcare; spații generoase pentru pasageri, sisteme moderne de benzi de bagaje (sosiri și plecări), echipamente de control de securitate, sisteme moderne pentru informarea pasagerilor, iluminare ambientală, acustică optimă, climatizare eficientă și semnalizare intuitivă, saloane de protocol pentru clienții companiilor aeriene, zone diverse de comerț, toate dimensionate pentru a realiza ”IATA Optimum Level of Service”. Noul Terminal va fi destinat atât companiilor aeriene legacy, cât și operatorilor low cost, care vor avea o zonă specială de îmbarcare/debarcare.
Aeronavele vor dispune de noi căi de rulare moderne, realizate pe o nouă infrastructură aeroportuară. Terminalul va dispune de conectivitate multimodală: rutieră și feroviară, cu stații pentru transportul public de călători, autocare și taxi. Se va realiza inclusiv o rețea complexă de drumuri de acces în zonele de landside și airside, pentru asigurarea conexiunilor rutiere, cu drumuri și pasaje subterane, între Terminalul actual și viitorul Terminal.
Durata totală de implementare a contractului este de 126 de luni, dar terminalul va fi realizat modular, ceea ce va permite punerea etapizată în exploatare, pentru a acomoda treptat traficul aerian aflat în creștere.
Valoarea estimată a serviciilor de proiectare și asistență tehnică se ridică la aproximativ 40 milioane euro.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost impuse restricții de circulație pe DN1 – Calea Bucureștilor (zona Otopeni), în vederea desfășurării lucrărilor la viitoarea stație de metrou „Otopeni”. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului Magistrala 6 care va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni.
Restricția de trafic are caracter permanent până la finalizarea lucrărilor. Ca urmare, circulația se desfășoară pe câte două benzi pe fiecare sens, cu repoziționarea parapetului median. O parte a traficului pe direcția București–Ploiești a fost deviat pe rețeaua stradală a orașului Otopeni: DN1 (kilometrul 13 + 750 metri) – strada Polonă – strada Floare de Cais – strada Argeș – strada Traian – strada Oituz – DN1 (kilometrul 14 + 650 metri). Circulația pietonilor este asigurată pe trasee provizorii.
Accesul auto către strada 23 August din DN1 a fost restricționat.
Rutele alternative sunt:
- spre localitatea Tunari: DN1 – strada Oituz – strada Floare de Cais – strada 23 August;
- spre DN1 din interiorul Otopeniului: strada Floare de Cais – strada Polonă sau strada Traian – strada Oituz/strada Mărășești.
Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de vehicule să dea dovadă de prudență în trafic și să respecte indicatoarele rutiere temporare amplasate în zonă.
DNA face marți percheziții într-un caz de corupție în 8 locații din București și județul Ilfov. Una dintre acestea este la sediul unei companii de stat.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție, în cursul anului 2025, de către funcționari publici din cadrul unei companii de stat.
„În cursul zilei de 09 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului București și județului Ilfov, dintre care una este sediul unei companii de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA.
Operațiunea vizează 7 suspecți, inclusiv din conducerea companiei ELCEN. Electrocentrale București (ELCEN) a confirmat perchezițiile, spunând că procurorii au cerut punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs.
„Compania Electrocentrale București (ELCEN) confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2025, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la sediul central al companiei, în baza unui mandat emis de autoritățile competente. Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs. ELCEN cooperează în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor. Conducerea companiei își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și transparență în activitatea desfășurată. Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului”, a comunicat ELCEN.
Compania a precizat că desfășurarea acestor proceduri nu afectează continuitatea activității și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță organizarea, în data de 10 septembrie 2025, a evenimentului OPEN DAY FEROVIAR, dedicat prezentării echipamentelor, utilajelor, dotărilor și soluțiilor specifice infrastructurii feroviare.
Evenimentul se va desfășura în cadrul Remizei Speciale Mogoșoaia și va reuni companii active din sectorul feroviar, care vor avea posibilitatea de a-și expune portofoliul și de a realiza demonstrații practice privind capabilitățile tehnice ale produselor.
Potrivit companiei, această inițiativă se înscrie în obiectivele strategice asumate prin Planul de Administrare al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA pentru perioada 2023–2027, care vizează creșterea performanței tehnice și financiare a companiei prin investiții în dotări moderne și soluții tehnologice de ultimă generație.
Principalele direcții urmărite prin acest eveniment sunt:
-prezentarea de echipamente și utilaje care contribuie la reducerea costurilor unitare și la creșterea productivității activităților de întreținere și reparații;
-promovarea soluțiilor tehnologice destinate reabilitării infrastructurii feroviare cu impact minim asupra circulației trenurilor;
-integrarea unor mijloace moderne de verificare și monitorizare a infrastructurii, adaptate la noile cerințe tehnologice;
-consolidarea capacității CFR SA de intervenție rapidă și eficientă în situații de urgență.
La eveniment vor participa specialiștii CFR SA, care vor beneficia de oportunitatea de a interacționa direct cu furnizorii de echipamente și soluții moderne, de a evalua demonstrații tehnice aplicate și de a identifica tehnologii ce pot contribui la eficientizarea activităților de întreținere și reabilitare a infrastructurii feroviare. Totodată, evenimentul va crea un cadru de dialog profesional, menit să sprijine transferul de know-how, adaptarea la tendințele europene și fundamentarea deciziilor de investiții pe termen mediu și lung, au precizat reprezentanții CFR.
Programul Național „Masă sănătoasă" se derulează normal, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Prin intermediul unui comunicat ministerul clarifică situația programului și asigură că derularea acestuia se face conform calendarului stabilit în 2026 și în 2026.
Ca urmare a apariției unor „informații fără suport real" în spațiul public, ministerul a considerat necesară precizarea situației reale a programului destinat elevilor și preșcolarilor din România.
Potrivit ministerului, „pentru anul 2025, bugetele necesare derulării programului sunt repartizate către unitățile administrativ teritoriale în raport cu numărul de beneficiari aprobat prin hotărâre de guvern încă de la începutul anului".
În cazul în care achizițiile pentru întregul an nu au fost realizate, autoritățile locale pot demara procedurile necesare pentru implementarea programului.
Pentru anul viitor, ministerul dă asigurări că „va iniția toate demersurile legale privind derularea programului cel puțin pentru același număr de unități de învățământ și de beneficiari".
Programul Național „Masă sănătoasă" se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice și „constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată".
Obiectivul principal este „promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii și tinerii din școlile din România, sprijinind participarea lor la educație".
Sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un grup de drone aeriene, la 36 mile marine NE de Sulina. Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, dislocate la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, au survolat zona din proximitatea frontierei cu Ucraina.
La scurt timp de la stabilirea contactului radar, dronele au schimbat traiectoria către nord și ulterior semnalul electronic a dispărut.
Aeronavele Eurofighter Typhoon au continuat misiunea de monitorizare, după care au aterizat la Baza 57 Aeriană.
Forțele Aeriene Germane participă, timp de patru luni, cu un detașament de cinci aeronave de luptă, la misiunea de Poliție Aeriană întărită, pentru protejarea spațiului aerian național și aliat.
Coeziunea și solidaritatea reprezintă fundamentul Alianței Nord Atlantice și constituie garanția fermă că orice provocare la adresa securității va fi întâmpinată printr-un răspuns unitar și hotărât.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” condamnă ferm declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani. Afirmația este complet falsă, lipsită de orice fundament și fie demonstrează o gravă lipsă de cunoaștere a realităților din sistemul de învățământ românesc, fie lansarea ei în spațiul public a fost făcută special, cu un scop manipulator, chiar dacă este cunoscut adevărul.
Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele decenii, norma didactică de predare a fost constantă, iar acum, folosindu-se date false, a ajuns printre cele mai mari din UE, în condițiile în care munca profesorilor din România este mult mai complexă decât cea a cadrelor didactice din majoritatea celorlalte state membre ale UE, state unde și salariile sunt mult mai mari!
În plus, cerințele și presiunile asupra cadrelor didactice au crescut constant, pe fondul unor „reforme” continue (însă fără nicio finalitate) și a unei finanțări sub standardele minime europene. Înainte să facă o astfel de afirmație descalificantă pentru un demnitar de un asemenea rang, poate domnul prim-ministru ar fi trebuit să verifice de ce peste 700 de milioane de euro din PNRR au fost pierdute și să spună cine se face vinovat de o asemenea indolență, fiind astfel văduvit de o sumă consistentă un domeniu cu atâtea nevoi, cum este sistemul educațional.
Domnul Ilie Bolojan știe că o astfel de afirmație (neadevărată), lansată de o figură cu autoritate, distorsionează percepția publicului asupra muncii cadrelor didactice, iar intenția sa a fost însă clară: să justifice, în mod fals, aceste măsuri de austeritate luate fără nicio consultare și fără studii de impact. Domnul prim-ministru ar fi trebuit să știe că munca unui profesor nu se limitează la orele de predare. Corectarea lucrărilor, pregătirea orelor, evaluarea elevilor, orele de consiliere și activitățile extracurriculare sunt o componentă vitală a normei de muncă și sunt, de cele mai multe ori, nereglementate și neremunerate corespunzător. Sau poate știe, dar…
Premierul Ilie Bolojan ar trebui, din decență față de sutele de mii de cadre didactice, să retracteze public aceste afirmații și să inițieze un dialog real bazat pe date concrete și pe o înțelegere corectă a nevoilor din sistemul de învățământ.
Analizând avalanșa de măsuri iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025, precum și lipsa totală de interes legată de atragerea fondurilor pentru investiții din PNRR, se trage o singură concluzie: Guvernul Bolojan are misiunea mascată de a falimenta învățământul de stat. Atragem atenția că, în următorii cinci ani, zeci de mii de cadre didactice vor ajunge la vârsta pensionării, iar profesorii suplinitori calificați ar fi urmat să umple acest gol.
Însă, odată eliminați anul acesta din sistem, aceștia vor migra spre alte domenii și nu vor mai reveni în învățământ.
În acest context, protestele celor trei federații din educație vor continua și în
săptămânile viitoare, după următorul program:
25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 11 30 ;
26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 11 30 ;
27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 12 00 ;
28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 11 30 ;
29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 11 30 ;
3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10 00 – 12 00 ;
3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12 00 – 13 00 ;
4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12 00 – 13 00 ;
5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12 00 – 13 00 ;
8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul
Cotroceni, în intervalul 11.00 – 16 00.