România pierde o legendă: Mesaje de condoleanțe de la Nicușor Dan și Ilie Bolojan pentru Mircea Lucescu Recomandat

România plânge pierderea lui Mircea Lucescu, una dintre cele mai respectate și longevive figuri ale fotbalului românesc și europen. În urma decesului său, liderii țării au transmis mesaje de condoleanțe și omagii.

Președintele Nicușor Dan a subliniat că moartea lui Mircea Lucescu reprezintă o pierdere uriașă pentru România. „Timp de peste șase decenii, ca jucător al echipei naționale și al cluburilor de tradiție, iar mai apoi ca antrenor de elită, acesta a excelat la cel mai înalt nivel. Cu tenacitate și inteligență tactică remarcabile, a obținut trofee importante și a format echipe, dar mai ales caractere. A fost un adevărat ambasador al României pe marile stadioane ale lumii”, a transmis șeful statului.

Premierul Ilie Bolojan a adăugat: „Mircea Lucescu a însemnat fotbal, cu «F» mare, pentru cel puțin trei generații. Cei mai norocoși l-au văzut jucând pentru Dinamo București în anii 60 și 70 sau în rolul de căpitan al naționalei la meciurile Campionatului Mondial din 1970. Alții abia se nășteau atunci când a început să antreneze. Chiar și cei mai tineri îl cunosc drept legendarul antrenor al lui Șahtior Donets, Galatasaray sau Beșiktaș. Generațiile viitoare îl vor ști drept antrenorul legendar de al cărui nume se leagă cei mai buni ani ai fotbalului românesc. Mulțumim, Mircea Lucescu, pentru momentele extraordinare pe care ni le-ai oferit, pe teren sau de pe bancă! Dumnezeu să-l ierte!”

Ambii lideri au transmis condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au admirat pe marele antrenor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Marți, 07 Aprilie 2026 22:50

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.