Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul de investiții pentru anul 2026
În valoare totală de 52,7 milioane de euro, suma de anul acesta este ușor peste nivelul anului trecut. Direcțiile de finanțare prioritare se îndreaptă către: •…
În valoare totală de 52,7 milioane de euro, suma de anul acesta este ușor peste nivelul anului trecut. Direcțiile de finanțare prioritare se îndreaptă către: •…
Președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, anunță că lucrările la noul spital din Tecuci avansează într-un ritm susținut, în prezent fiind mobilizați…
Am scos la licitație proiectul prin care vom pune și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor (DJ 209B). Construim în Pasul Stânișoara trei obiectiv…
Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a participat la sesiunea inaugurală a evenimentului „Intelligent Money Academy”, desfășurat în Galați, c…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat dotarea laboratorului de imagistică din cadrul Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci cu un o…
Premierul Ilie Bolojan solicită Parlamentului adoptarea a nouă proiecte legislative esențiale pentru ca România să poată accesa aproximativ 10 miliarde de euro…
Peste 1.000 de muncitori și aproximativ 200 de utilaje sunt mobilizate pe secțiunea Cornetu–Tigveni a Autostrăzii Sibiu–Pitești, unul dintre cele mai complexe t…
Un nou tronson al autostrăzii Autostrada Sibiu–Pitești ar putea fi deschis circulației înainte de termen, în cursul acestui an, a anunțat directorul general al…
Aleșii locali ploieșteni s-au reunit, săptămâna trecută, miza proiectului fiind aprobarea numărului maxim de posturi din Primăria Ploiești și din instituțiile s…