Maternitatea din Galați, modernizată cu fonduri europene
Primăria municipiului Galați anunță că au început lucrările privind reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecol…
Primăria municipiului Galați anunță că au început lucrările privind reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecol…
Pentru investiții în sectorul energetic din România, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, pre…
Consiliul Județean Galați investește aproximativ 34 de milioane de lei (7 milioane de euro) în construcția și dotarea cu aparatură medicală a trei clădiri noi l…
Consiliul Județean Galați a făcut un parteneriat cu CNAIR pentru realizarea a două investiții extrem de importante pentru județul Galați. „Primul proiect la car…
Primăria municipiului Galați anunță că pe strada Ștefan cel Mare este necesară modificarea semnalizării rutiere, ca urmare a închiderii Bulevardului G. Coșbuc (…
Începând de joi, 24 martie, se instituie circulația în ambele sensuri pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Galați, tronsonul cuprins între str. Traian și zona…
Este vorba despre un sistem complex de litotriție, cu ajutorul căruia pot fi fragmentați calculii renali. Valoarea acestei investiții este de două milioane de l…
Noile tramvaie achiziționate de municipalitatea Galațiului sunt în probe, în această perioadă, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, stradă care s-a schimbat foarte m…
2.300 de copaci vor fi plantați în această primăvară în diferite zone ale orașului, prin intermediul societății Gospodărire Urbană. 900 dintre aceștia sunt arb…