George Butura

Sectorul comunicațiilor electronice are rol strategic pentru România și este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu președintele Autorității de Reglementare în Comunicații (CRA) a Statului Qatar, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

Șeful Executivului a găzduit luni și ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice între România și Qatar, parafat de președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Ștefan Zgonea, și președintele Autorității de Reglementare în Comunicații (CRA) a Statului Qatar, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

Întrevederea și semnarea documentului bilateral au avut loc luni, la Palatul Victoria, la o lună după întâlnirea de lucru de la Doha a prim-ministrului României cu A.S.R. Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar.

„Semnarea Memorandumului de Înțelegere într-un domeniu atât de important cum este cel al telecomunicațiilor este un semnal puternic privind cooperarea noastră bilaterală, care, iată, se concretizează la scurt timp după vizita de lucru în Qatar. Am încredere că vom continua colaborarea în același ritm alert pentru ca relațiile noastre economice să își atingă potențialul”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a promis că va sprijini menținerea veniturilor și diversificarea serviciilor în medicina de familie. El a trimis un mesaj public la finalul unei vizite la cabinetele din județul Iași.

Medicilor de familie le mulțumesc pentru profesionalism, implicare în alinarea suferinței și vindecarea pacienților din comunitățile în care își desfășoară activitatea, a transmis Alexandru Rafila. El a mai vorbit despre investițiile prin PRR și de sprijinul necesar al autorităților locale.

„Voi sprijini, alături de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, menținerea veniturilor pentru medicii de familie și diversificarea serviciilor medicale pe care le fac. Deja multe din cele 2600 de cabinete de medicină de familie sunt renovate cu fonduri din PNRR, iar dotarea lor completă se va face până la sfârșitul acestui an. Cel mai important, pentru medicii de familie, este să fie sprijiniți de autoritățile locale acolo unde își desfășoară activitatea și să fie parte a comunității”, a comunicat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vizitat cabinetele de medicină de familie din comuna ieșeană Bălțați, renovate prin programul Ministerului Sănătății și cu sprijinul Primăriei.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță investiții în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei. Decizia a fost luată în ședința de Guvern.

Executivul român a aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naționale de Căi Ferate SA.
„Investițiile în infrastructura feroviară cresc cu 93,95%, față de cele preliminate/realizate la 31 decembrie 2023, valoarea totală a acestora fiind de 5,80 miliarde lei: cu o finanțare de 0,14 miliarde lei din sursele proprii ale CFR SA, 0,18 miliarde lei din alocații de la buget și 5,49 miliarde lei din fonduri externe rambursabile și nerambursabile (3,39 miliarde lei- PNRR și 1,04 miliarde lei finanțare din fonduri externe nerambursabile)”.

BVC prevede venituri totale în valoare de 6,28 miliarde lei, în creștere cu 62,24% față veniturile realizate anul precedent, o creștere de 93,95% a cheltuielilor pentru investițiile în infrastructura feroviară, care vor avea o alocație în valoare de 5,8 miliarde lei și o cifră de afaceri, în valoare de 1,25 miliarde lei, în creștere cu 13,34%, față de cea realizată la data de 31.12.2023, a mai arătat ministrul Transporturilor.

Din veniturile totale ale companiei pentru acest an:
- 6,17 miliarde lei reprezintă veniturile din exploatare, în creștere cu 64,08%, față de cele realizate la 31 decembrie 2023, rezultate din transferurile pentru reparația, întreținerea și funcționarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice în valoare de 3,25 miliarde lei
-și o creștere cu 16,53% a veniturilor din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI) de către operatorii de transport feroviar, estimată pentru acest an la valoarea de 1,05 miliarde lei.

O creștere cu 53,90%, față de nivelul preliminat/realizat la sfârșitul lui 2023, se evidențiază și la capitolul cheltuieli totale, în valoare de 6,88 miliarde lei, din care:
• cheltuielile din exploatare, în valoare de 6,76 miliarde lei, dețin o pondere 98,32%
• cheltuielile financiare cu o valoare de 0,11 miliarde lei dețin o pondere de 1,68%.

Din totalul cheltuielilor din exploatare, cheltuielile cu bunuri și servicii în valoare de 1,74 miliarde lei dețin o pondere de 25,74%, cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate sunt estimate la 213,68 milioane (3,16%), cheltuielile cu personalul la 3,59 miliarde lei (53,10%), iar cheltuielile de exploatare au o valoare de 1,21 miliarde lei (18%), a precizat Grindeanu.

Gabriela Firea s-a întâlnit cu angajații din sistemul de termoficare din Capitală. Sunt oamenii pe care ne bazăm să avem apă caldă și căldură, a explicat candidata PSD la Primăria Capitalei.

Gabriela Firea a dezvăluit că s-a întâlnit cu peste 300 de angajați din sistemul de termoficare din Capitală. „Le mulțumesc pentru tot efortul pe care-l depun mereu, oricât de greu le-ar fi”, a spus Firea care a analizat și probleme sistemului. „Promisiunea apei calde a doua zi după alegeri a fost o mare dezamăgire. Bucureștenii s-au săturat de minciuni electorale și vor fapte! Reabilitarea sistemului de termoficare a iscat cele mai multe dezbateri publice în mandatul actualului primar general. Dar nimic nu e mai presus de nevoile elementare ale bucureștenilor”, a declarat candidata PSD.

Gabriela Firea a mai vorbit despre strategia care ar putea fi aplicată în cazul companiei de termoficare.
„Schimbarea țevilor vechi de 30-40 de ani nu este simplă și nu se poate face peste noapte. Eu nu îmi permit să le spun oamenilor că problemele termoficării se vor rezolva a doua zi după alegeri. În mandatul anterior am reușit să înlocuim peste 300 km de conducte, în cei doi ani după ce am reușit să salvăm sistemul de la colaps financiar. Nu cred ca a uitat multă lume că din cauza datoriilor uriașe, RADET a fost în insolvență doi ani și după am reușit să înființăm compania Termoenergetica. Știu din munca depusă în mandatul anterior ce se poate face mai bine. Față de ce s-a făcut în ultimii patru ani, trebuie să mărim ritmul de lucru pentru schimbarea țevilor. Nu mai putem pierde timp prețios, așa cum în actualul mandat s-a stat doi ani cu fondurile europene nefolosite și șantierele nepornite. Doar așa, în case iarna va fi cald și la robinet vom avea permanent apă caldă. Mă preocupă, evident, condițiile de muncă ale angajaților din sistem. Nu este ușor ceea ce fac, pe orice anotimp, la orice oră. Au nevoie de creșteri salariale, de servicii precum medicina muncii și, în general, de respect. Am atras fonduri europene de 300 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Știu cum să fac acest lucru în continuare”, a precizat Gabriela Firea.

Mii de imagini captate cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație și zeci de cancere de piele descoperite în stadii incipiente cu ajutorul luminii, o tehnologie de ultimă generație, la Spitalului de Boli Infecțioase Galați. În unitatea medicală, Consiliul Județean Galați a creat un centru ultramodern de dermatologie și cercetare medicală.

„Cancerul de piele este o formă extrem de agresivă, astfel că șansele de vindecare depind de cât de repede este descoperit. De aceea, am creat la Galați, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, un centru ultramodern de dermatologie și cercetare medicală, la care lucrează o inimoasă echipă de cadre medicale. Inclusiv pacienți de la București au venit la Galați pentru investigații medicale cu noile tehnologii din dotarea centrului de dermatologie”, susține Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Echipamentele medicale, unele unice în țară, sunt utilizate și pentru evaluarea precisă a bolilor inflamatorii și autoimune (psoriazisul vulgar, dermatita atopică, lichenul plan, lupusul eritematos) și monitorizarea eficienței tratamentelor (inclusiv a medicației biologice, citostatice și antiinflamatoare dermatologice).

„De asemenea, cu ajutorul acestor echipamente medicale ultraperformante, în cadrul centrului se desfășoară proiecte de cercetare, cursuri postuniversitare de tip hands on cu participare națională și instruiri în domeniul imagisticii dermatologice”, a mai transmis Costel Fotea.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, critică discuțiile despre acordarea unui sistem Patriot Ucrainei. Subiectul nu trebuie să fie politizat, a spus Ciucă.

„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizie, va urma o decizie asumată de la cel mai înalt nivel”, a declarat președintele PNL.

El a mai spus că decizia trebuie să fie luată în urma unei analize amănunțite.

„Aici nu contează părerea personală a cuiva, nici măcar a mea, este o chestiune atât de complexă încât trebuie să avem pe masă o analiză cât se poate de bine dezvoltată, cât se poate de acoperitoare la toţi factorii şi la toate consecinţele”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Decizia va fi luată în CSAT.

Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane a fost lansată. Cu această ocazie, premierul Marcel Ciolacua spus că România a progresat vizibil, dar că este necesară o schimbare reală.

Potrivit autorităților, câștigul anual al traficanților de persoane, estimat la nivel global în anul 2022, depășește 150 de miliarde de dolari americani, sumă mai mare decât produsul intern brut realizat în 150 de state. Statisticile oficiale ale ultimilor ani arată că peste 500 de cetățeni români sunt identificați anual ca victime, iar cifra nu îi include pe cei aflați în situație de trafic, care nu se regăsesc în statisticile oficiale. Mai mult, aproximativ jumătate dintre victimele identificate sunt copii sau tineri, lucru care ne îngrijorează și mai mult, susține șeful Guvernului român.
Premierul Marcel Ciolacu consideră că „România a progresat vizibil atât în crearea cadrului legal și organizarea instituțională necesară în vederea contracarării traficului, atât la nivel operațional, sute de traficanți fiind aduși în fața justiției cât și în ceea ce privește percepția publică asupra fenomenului, iar multe dintre victimele identificate beneficiază de asistența necesară, inclusiv cu aportul organizațiilor neguvernamentale”.

„Însă fenomenul evoluează de la un an, la altul, pe măsură ce traficanții își diversifică metodele de operare, iar instituțiile statului încearcă să-și adapteze acțiunile, să identifice soluții noi de contracarare. Așa încât, putem afirma că, deși multe lucruri au fost făcute, încă mai sunt multe pe care trebuie să le facem împreună. Acesta este și motivul pentru care la nivelul Guvernului a fost elaborată noua Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028. Propunem un mod de lucru ambițios, care să răspundă nevoilor identificate și să țină cont în mod realist de capacitățile noastre. Suntem optimiști pentru că documentul a fost elaborat împreună cu toți partenerii, instituții și organizații neguvernamentale, cu toții în jurul mesei și ținând cont de recomandările organizațiilor internaționale. El ilustrează obiectivele, angajamentul și determinarea tuturor celor implicați în stoparea acestui fenomen.Nu ne mulțumim să privim către structurile de aplicare a legii si să le cerem oprirea traficului”, potrivit lui Ciolacu.

Premierul mai susține că „blamarea traficanților nu e suficientă, așa cum nu e suficient să lăudăm de la distanță efortul organizațiilor neguvernamentale”.

„Dimpotrivă. Avem o strategie sinergică, avem căi de intervenție și avem parteneriate care ne vor ajuta să combatem acest fenomen. Este momentul sa producem o schimbare reală. Angajamentul politic al Guvernului României împotriva traficului există si va rămâne neschimbat. Suntem aici, și împreună suntem deciși să schimbăm lucrurile in bine si să vă ajutăm pe voi, cei aflați în prima linie a luptei anti-trafic, fie că vorbim de funcționari ai statului sau membri ai organizațiilor neguvernamentale. Doresc să vă reasigur că Guvernul este un partener real în această luptă care ne îngrijorează pe toți”, a precizat Ciolacu. 

Parlamentul României va avea o ședință solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel.

Ședinta solemnă comună a Camerelor reunite ale Parlamentului României consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel va avea loc marți, 14 mai.
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi

Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Propunerea a venit din partea deputatului Silviu Vexler.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 9 aprilie, Legea pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel.

Ministerul Energiei susține că prețurile facturilor la gaze și electricitate sunt mai mici față de prețurile plafonate. Potrivit ministerului, prețurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate sunt mai mici cu 15% față de prețurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei.

„Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze și energie electrică. Față de prețul maxim prevăzut de plafon, prețurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai mici. De exemplu, prețul practicat de principalul furnizor de gaze naturale pentru consumatorii casnici este 0,23381 lei/ kWh (prețul maxim plafonat fiind de 0,310 lei/kWh)”, scrie în comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

La energie electrică, pentru clienții casnici cu un consum mai mare de 300 kWh/lună, scăderile aplicate de principalii furnizori ajung până la 15% față de prețul maximal de 1,3 lei/kWh.

„Am promis facturi mai mici la electricitate și gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după ședința de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susținut ferm și bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut și pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susținut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar și cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm și să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Premierul Marcel Ciolacu susține că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Este o scumpire camuflată, spune șeful Guvernului care cere autorităților de control să intervină.

Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de Guvern. Marcel Ciolacu a comparat situația cu cea din unele state europene. El consideră că astfel clienții sunt înșelați.

„Unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Este în fapt o scumpire <camuflată> sub un ambalaj foarte asemănător. Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent”, a declarat Marcel Ciolacu.

În plus, prim-ministrul a cerut specialiștilor să pregătească un proiect de lege care să reglementeze aceste aspecte.
„Producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a explicat șeful Guvernului.