USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la nerespectarea principiului contributivității în cazul noii legi a pensiilor pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă. După votul din Senat din această săptămână, prin care proiectul de lege care corecta nedreptatea din Legea pensiilor a fost respins, este foarte clar că PSD și PNL nu au de gând să corecteze aceste nereguli, este concluzia USR.
Semnatarii sesizării către Comisia Europeană, deputații USR Oana Țoiu, Radu Miruță și Cristian Seidler, spun că este inacceptabil ca ceea ce a fost plătit sub formă de contribuție suplimentară pentru toți angajații care au lucrat în grupe de muncă să nu se regăsească nicăieri în noua formulă de calcul. Practic, Ciucă și Ciolacu le spun acestor oameni că nimic din ceea ce ei au contribuit suplimentar toată viața brusc nu mai contează, avertizează cei trei parlamentari.
„Până când Avocatul Poporului va binevoi să trimită această nedreptate în fața judecătorilor Curții Constituționale, până când instanțele de judecată din România vor ajunge să se pronunțe pe această situație, am făcut acest demers către Comisia Europeană justificat de faptul că am trecut în PNRR ca noua lege a pensiilor să fie construită în logica de respectare a contributivității, ceea ce tocmai nu s-a întâmplat”, spune deputatul USR Radu Miruță, unul dintre semnatarii sesizării.
Drepturile de asigurări sociale trebuie să reflecte contribuțiile plătite de-a lungul carierei profesionale, acesta este principiul pe care USR l-a introdus în PNRR.
„Relația oamenilor care muncesc și își plătesc contribuțiile cu statul român trebuie să devină una de încredere, nu de abuz discreționar. Ce face acum Guvernul PSD-PNL, să taie la recalculare din contribuțiile suplimentare ale celor cu grupe de muncă, să ignore efortul suplimentar al persoanelor cu dizabilități care au reușit să păstreze un loc de muncă, poate fi reparat prin soluțiile depuse de USR în Parlament. Să fie clar tuturor: angajatorii celor încadrați în grupe de muncă au avut contribuții mai mari de plătit, an de an, ca pensia angajaților să fie decentă, iar vârsta de pensionare redusă. Cum pot cetățenii români, oriunde aleg să își trăiască cariera sau pensia, să aibă încredere să plătească contribuții zeci de ani către stat dacă vin două partide și șterg cu buretele din ele, la bătrânețe, exact când ar fi avut nevoie?”, declară deputata USR Oana Țoiu, vicepreședinta Camerei Deputaților.
Aproape 100 de școli din 23 de localități din județul Galați au cursurile suspendate luni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației. Decizia a fost luată din cauza pericolului de inundații.
98 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri din 23 de localități gălățene au cursurile suspendate luni.
„Precizăm că situația actuală, care include și evacuarea localităților afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menționate, desfășurarea cursurilor în format online. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare”, a explicat Ministerul Educației.
Șefa ministerului a spus că siguranța elevilor și angajaților școlilor este prioritară.
„Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere unităților de învățământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a declarat ministrul Ligia Deca.
România propune revitalizarea Brigăzii din Europa de Sud-Est. Aceasta este formată din unități afiliate aparținând celor șase națiuni membre.
Secretarul de Stat pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale, Simona Cojocaru, a condus delegația Ministerului Apărării Naționale participantă la lucrările reuniunilor Comitetului de coordonare și ale Comitetului director politico-militar, care au avut loc la Constanța.
Activitățile s-au desfășurat în contextul exercitării de către România a președinției rotaționale a inițiativei regionale de cooperare în domeniul apărării „Procesul reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est” (SEDM).
Potrivit MApN, au fost discutate aspectele relevante ale inițiativei și au fost agreate proiecte care urmează a fi aprobate de miniștrii apărării la viitoarea reuniune a SEDM care va avea loc la Tirana, la începutul lunii noiembrie. Președinția română a subliniat, încă o dată, importanța cooperării regionale în asigurarea stabilității și securității în Europa de Sud-Est. România a avansat propuneri concrete menite să conecteze Brigada din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) la noile evoluții din actualul context geostrategic.
„Președinția noastră urmărește cu determinare consolidarea rolului regional al Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est și revitalizarea SEEBRIG”, a subliniat secretarul de stat.
Creat inițial pentru a sprijini integrarea euro-atlantică, SEDM a evoluat într-o inițiativă regională vitală, care abordează provocările reale de securitate promovând, în același timp, încrederea și cooperarea.
Reziliența, angajamentul și stabilitatea sunt valorile evidențiate de România în timpul președinției SEDM. De la preluarea mandatului, au fost realizate progrese semnificative, inclusiv includerea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al Procesului și organizarea unor întâlniri de nivel înalt destinate consolidării SEDM și cooperării regionale, respectiv a rezilienței, a explicat MApN.
Cea mai importanta inițiativă sub egida SEDM este Brigada din Europa de Sud-Est, formată din unități afiliate aparținând celor șase națiuni membre.
Reuniunile de la Constanța au marcat cel de-al treilea set de întâlniri de la începutul președinției române și până în prezent, după Timișoara, în septembrie 2023, și Iași, în martie 2024. România își va încheia mandatul în anul 2025, ultimul set de întâlniri urmând să se desfășoare la București, în luna martie a anului următor.
Reuniunile de la Constanța au fost organizate cu sprijinul Forțelor Navale Române.
Ministrul Justiției este pesimist în ceea ce privește echitatea socială. Cam 40 de ani va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei, poate nepoatele noastre vor vedea o lume echitabilă, susține Alina Gorghiu.
Declarația a fost făcută după Reuniunea ministerială în domeniul Femeile, Pacea și Securitatea, de la a 79-a Adunare Generală a ONU.
„40 de ani. Cam atât va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei. În acest ritm, poate nepoatele noastre vor vedea o lume echitabilă. Noi avem datoria să adoptăm măsuri rapide, concrete de protejare și promovare a femeilor - inclusiv în domeniul securității”, a transmis Alina Gorghiu.
Ministrul român mai susține că în România lucrurile funcționează bine.
„România a adoptat deja în august al doilea Plan Național de Acțiune și a doua Strategie Națională privind femeile, pacea și securitatea. Abordarea României funcționează: avem un ofițer ca punct focal național. Am nominalizat consilieri de gen în toate instituțiile din sectorul de securitate. Există un grup de lucru național pentru monitorizarea implementării acestuia”, a scris ministrul Justiției pe Facebook.
Alina Gorghiu a vorbit și despre femeile cu statul de refugiat din Ucraina care au ajuns în România.
„Peste 10 milioane de refugiați ucraineni au traversat România. Aceasta este populația unor țări precum Grecia sau Suedia. Este mai mult decât populația din Austria sau Norvegia. Marea majoritate sunt femei. Acesta este motivul pentru care în Planul nostru național de acțiune FPS prevenirea și combaterea violenței sexuale și protejarea femeilor din taberele de refugiați sunt priorități de top. În septembrie, am fost la Vilnius, unde toți miniștrii europeni ai justiției au discutat despre crimele oribile comise împotriva femeilor și copiilor, nu uitați despre violul folosit ca armă de război. Nu-mi pot imagina cum am putea face asta fără femei la masă”, a precizat ministrul Justiției.
Ea a reamintit că la Vilnius a solicitat „cea mai rapidă modalitate de a înființa un Tribunal pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei”. „Trebuie să aducem liderii ruși în fața justiției”, a precizat Alina Gorghiu.
Premierul Marcel Ciolacu a salutat reușită anchetatorilor în ceea ce privește captura record de droguri din Portul Constanța. Succesul demersurilor noastre pentru combaterea consumului de droguri depinde decisiv de eficiența măsurilor de prevenție, salut efortul susținut, vigilența și cooperarea instituțiilor statului, a spus șeful Guvernului.
Mesajul a fost trimis pe Facebook.
„Salut efortul susținut, vigilența și cooperarea instituțiilor statului prin care a fost împiedicată tranzitarea prin Portul Constanța a unui cantități-record de cocaină, ascunsă într-un transport de fructe congelate. Felicitări și întreaga mea apreciere tuturor celor care au contribuit la reușita acestei operațiuni antidrog. Este un exemplu de profesionalism care îmi doresc să fie continuat. Cu siguranță, reprezintă un semnal important pentru a descuraja traficul de droguri în România și tranzitarea țării de astfel de produse”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul a promis că Guvernul va sprijini astfel de acțiuni.
„Veți avea permanent un sprijin din partea Guvernului în promovarea acțiunilor și politicilor antidrog și de prevenție, inclusiv în instituțiile de învățământ, în aceeași măsură în care dorim să ne concentrăm pe intervenția în materie de sănătate și recuperare pentru cei care, din nefericire, ajung să treacă prin experiența traumatizantă și extrem de nocivă a consumului de droguri”, a adăugat Marcel Ciolacu.
O captură record de cocaină a fost realizată în România. Drogurile ascunse în fructe congelate au trecut în portul Constanța. Drogurile veneau din Ecuador și urmau să fie transportate pe cale rutieră în Olanda.
Situația planșeului de la Piața Unirii va fi analizată de membrii Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Ședința care a fost convocată de prefectul Capitalei, Mugur - Mihai Toader, va avea loc miercuri, la ora 14.00.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt două puncte. Primul prevede aprobarea Planului de măsuri al CMBSU pentru aducerea/menținerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă neoperative de la nivelul Capitalei. Al doilea punct vizează planșeul de la Piața Unirii care stă să se prăbușească, așa cum spunea săptămâna trecută primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
„Prezentarea situației Planșeului de la Piața Unirii ce prezintă un potențial risc de prăbușire al unor părți din structură și adoptarea unor măsuri la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență a Municipiului București pentru demararea lucrărilor de consolidare și reabilitare, ca urmare a vizitei de urgență efectuată în data de 19 septembrie a.c., de către Prefectul Municipiului București, la Planșeul Unirii, structură încadrată în starea tehnică IV-nesatisfăcător”, a anunțat Prefectura București.
Deputatul PSD Viorica Sandu susține că fabrica inaugurată azi la Nokian-Oradea este prima fabrică din lume cu zero emisii de carbon si reprezintă un exemplu de succes al politicilor și metodelor economice ale PSD de a atrage capital străin în România.
„Prin prezența sa la deschiderea oficială, premierul Marcel Ciolacu dovedește determinarea sa de a face în continuare o prioritate din finanțarea investițiilor, atât publice, cât și private, din toate sursele posibile. România a încheiat, în acest sens, un Acord cu Banca Mondială, prin care are acces la 6 miliarde de dolari, din care 3 miliarde sunt destinate mediului privat, pentru investiții care să extindă accesul la educație, la sănătate și servicii sociale, dar și să creeze locuri de muncă mai bine plătite”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
La Nokian- Oradea, din cei 650 milioane euro investiți, 99,5 milioane de euro reprezintă ajutorul de stat, acordat în perioada când Ministerul Finanțelor era condus de un ministrul al PSD, Adrian Câciu.
”Ajutorul de stat” este instrumentul consacrat și utilizat de PSD pentru a susține investițiile private de anvergură făcute în anumite domenii prioritate, unde interesul nostru este să ne dezvoltăm.
Ultimul exemplu de ajutor de stat este cel anunțat de premierul Marcel Ciolacu, în ultima ședință de Guvern, privind Planul Național pentru Marea Industriei, finanțat cu 2 miliarde de euro.
„Investiția de la Nokian-Oradea va produce anvelopele, în special de autoturisme, destinate întregii piețe europene și este o unitate la cel mai înalt standard, unde - până la sfârșitul acestui an - vor lucra 300 de angajați, iar până în 2025 se va ajunge la 500 de angajați, plătiți la nivelul salariilor occidentale”, a adăugat Viorica Sandu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că ultimul lot al drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu intră în procedură de licitație.
CNAIR a transmis, marți, spre validare, la ANAP documentația pentru Lotul 6 (19,25 km) al drumului de mare viteză care are profil mixt (autostradă și drum expres).
Pe traseul Lotului 6, care se desfășoară între orașul Târgu Cărbunești și Varianta Ocolitoare Târgu Jiu, vor fi construite inclusiv un viaduct (644 m) și două parcări de scurtă durată.
Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, prevede construcția Lotului 6 în termen de 34 de luni (10 luni-proiectare și 24 de luni-execuție). După validarea documentației de atribuire, CNAIR va putea publica Anunțul de Participare la licitație, în cadrul căruia se va stabili și data limită pentru depunerea ofertelor, a precizat Grindeanu.
Consiliul Județean Galați anunță că din ordinul premierului Marcel Ciolacu, din rezervele statului, au fost alocate 214 tone de alimente și peste 200.000 de litri de apă pentru zonele afectate de inundații.
210.000 de litri de apă au ajuns în județul Galați, aproximativ 150.000 de litri fiind distribuiți deja în zonele afectate.
De asemenea, aproximativ 175 de tone (conserve de tocană legume și cu carne, cașcaval, pate de ficat, zahăr și gem) au fost transportate la Galați.
CJ mai anunță că au fost distribuite alimente și se distribuie în continuare în zonele afectate, în funcție de solicitările autorităților locale, la Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Piscu, Cudalbi, Corni, Costache Negri, Băneasa, Valea Mărului, Pechea, Suhurlui și Corod.
Distribuirea alimentelor către cei afectați de inundații se face prin intermediul autorităților locale.
Sunt în curs de livrare și alte transporturi către Galați, astfel că noi produse alimentare vor fi distribuite. Situația se schimbă de la o oră la alta, precizează CJ Galați luni seara.
În plus, Crucea Roșie a distribuit două camioane cu apă, precum și alimente. De asemenea, două firme au distribuit 18.000 de pâini în Pechea, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Valea Mărului și Grivița. Și sunt mulți alți privați, persoane fizice și juridice, care au sărit în ajutor celor afectați de inundații, care au adus diverse alimente, mâncare caldă sau care au ajutat la pregătirea mâncării, a adăugat CJ Galați.
Premierul Marcel Ciolacu a participat la întâlnirea ambasadorilor țărilor UE la București și a declarat că România va continua să acționeze ca un pol de stabilitate și securitate în regiune și să contribuie activ la consolidarea Uniunii.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unui mic dejun de lucru oferit de ambasadorul Ungariei în România, E.S. Zákonyi Botond, în contextul deținerii de către Ungaria a Președinției rotative a Consiliului UE.
”Colaborarea dintre instituțiile europene și statele membre rămâne esențială, iar România va continua să susțină activitatea instituțiilor europene și să contribuie activ și constructiv, cum a făcut și până acum, la consolidarea Uniunii. Vom continua să acționăm ca un pol de stabilitate și securitate în regiunea noastră”, a subliniat cu acest prilej șeful Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a punctat în alocuțiunea sa obiectivele comune ale Uniunii care, din perspectiva României, rămân prioritare pentru perioada următoare, referindu-se inclusiv la obiectivul aderării complete la Spațiul Schengen, a cărui primă etapă a fost implementată cu responsabilitate și consecvență de către țara noastră. În acest context, șeful Executivului român a apreciat sprijinul constant al Comisiei Europene și susținerea exprimată de actuala Președinție Ungară a Consiliului UE față de acest obiectiv pe care România îl dorește atins până la sfârșitul acestui an. ”Ne bazăm pe atitudinea obiectivă a tuturor partenerilor europeni”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a evocat, totodată, dialogul activ pe care îl menține la vârful Comisiei Europene, cu președinta Ursula Von der Leyen, pe tema configurației noii Comisii, interesul comun al statelor membre fiind de a contribui la instalarea cât mai rapidă a viitorului Executiv european, pentru a asigura continuitate și predictibilitate la nivelul Uniunii.
”Pentru Guvernul României, prioritățile economice au, de asemenea, o importanță majoră, iar continuarea procesului de convergență și reducerea decalajului de dezvoltare față de media la nivelul UE sunt esențiale pentru ca nimeni să nu fie lăsată în urmă”, a mai subliniat premierul Marcel Ciolacu.
Error: No articles to display